duminică

21 aprilie, 2024

17 decembrie, 2017

Protestele față de modificarea legilor Justiției continuă în marile orașe – cu mai puține persoane prezente (din cauza vremii), dar sub noi forme.

La Sibiu, unde în urmă cu peste o săptămână a început protestul „Vă vedem”, sute de oameni au stat cu schimbul în fața sediului PSD, fără să spună nimic, ci doar afișând pancarte în care își arată nemulțumirea față de modificările propuse de PSD – ALDE pe cele mai importante legi din domeniu.

Duminică, manifestația a continuat cu aproximativ 500 de sibieni care au venit în fața sediului PSDcu geamantane și genți de voiaj și un mesaj clar: ultimele acțiuni ale majorității parlamentare riscă să provoace plecarea din țară a unui nou val de tineri.


„Vrem să transmitem un mesaj despre destine. Pentru că în urma acestor legi care se schimbă acum în Parlament, multe destine se vor schimba şi sunt şase mari să plecăm, să facem un exod al tinerilor”, a declarat pentru Digi24 unul dintre tinerii protestatari.

Inițiată la Sibiu, mişcarea „#văvedem” s-a extins în alte nouă orașe: Bucureşti, Braşov, Constanţa, Bârlad, Iaşi, Craiova, Galaţi, Cluj şi Timişoara.

Protest cu ochii acoperiți, în Capitală

Un protest inedit a avut loc duminică și în Piața Victoriei. Sute de oameni au participat la un flashmob – și-au acoperit ochii și gura cu benzi negre și au stat așa, în tăcere, timp de 30 de minute, cu fețele îndreptate spre Guvern.


Și acest protest a fost organizat pe rețelele sociale.

„Fără să vedem, fără să putem spune ceva. Neputincioşi. Aşa cum va deveni Justiţia în România. Mesajul va fi paşnic, puternic şi clar: după adoptarea legilor justiţiei, magistraţii din România vor deveni neputincioşi în faţa furtului, abuzului şi violenţei grupurilor infracţionale din România. Şi la fel vom deveni noi toţi. Opriţi modificarea legilor justiţiei!”, au scris organizatorii flashmobului pe Facebook.

Reamintim că,  imediat după aflarea amendamentelor propuse de PSD și ALDE, intențiile majorității guvernamentale au fost criticate dur și cu argumente de Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA, DIICOT, Parchetul General, CSM, Forumul Judecătorilor și, individual, pe Facebook, de mai mulți magistrați, fie ei judecători sau procurori.

Ei au explicat că directiva europeană invocată de coaliție este deja aplicată în România și este folosită ca pretext pentru reformulări ale Codului Penal și ale Codului de procedură penală concepute special pentru a-i salva pe politicieni de dosarele penale pe care le au.

Reglementările vizează însă toate infracțiunile, sau majoritatea lor acolo unde sunt și derogări, ceea ce înseamnă că vor afcecta grav toată societate, sacrificând victimele în avantajul infractorilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: