duminică

28 aprilie, 2024

19 iunie, 2018

Comisia de la Veneția l-a convocat pe Florin Iordache, președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru reformarea justiției, să dea explicații referitoare la modificările aduse legilor privind organizarea judiciară, statutul magistraților și codurile penale.

La discuțiile de vineri vor participa și alți oficiali români, reprezentanți ai Președinției și ai Ministerului Justiției, potrivit agendei sesiunii din 22 – 23 iunie a Comisiei.

De asemenea, raportorii Comisiei de la Veneția ar putea prezenta memorandumul referitor la situația din România, așa cum au evaluat-o după vizita făcută în 11 și 12 iunie la București.


Pe baza discuțiilor, Comisia ar putea autoriza raportorii să emită un aviz preliminar.

Față de momentul vizitei efectuate în România de experții Comisiei de la Veneția, lucrurile au evoluat la București – parlamentarii PSD și ALDE au votat luni modificările la Codul de procedură de penală, care au plecat spre promulgare.

Unele amendamente sunt fără precedent și unice în Europa.

Toate modificările sunt în favoarea suspecților sau chiar a condamnaților pentru fapte penale, niciuna dintre ele nu este formulată în beneficiul victimei. Câteva dintre ele sunt unice în Europa, și încalcă nu numai Constituția, ci și principii de bază din justiție.


De exemplu, retroactivitatea unor amendamente este contrară mai multor decizii CCR care precizează că numai Codul Penal poate fi aplicat retroactiv, pe când Codul de procedură este valabil doar pe viitor. Cu toate aceste, o modificare permite revizuirea unor sentințe definitive, sub pretextul unei decizii CEDO.

Este vorba despre hotărârile judecătorești care pot fi anulate dacă nu au fost semnate de toți membrii completului care judecat cazul. Sentința CEDO se referea exclusiv la deciziile pronunțate în completele de un singur judecător. Amendamentul votat de Parlament poate fi însă aplicat condamnării lui Liviu Dragnea în Dosarul Referendum, unde decizia finală a fost pronunțată de un complet de cinci judecători.

Cele peste 300 de amendamente propuse de PSD și ALDE au fost adoptate cu 175 de voturi ”pentru”, 78 de voturi ”împotrivă” și o abținere, fără ca Opoziția să poată bloca măcar o modificare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: