13 aprilie, 2016

votDeputaţii au votat în plen Legea privind darea în plată, pe articole, iar votul final va începe după ora 13.00, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Legea dării în plată a fost introdusă miercuri dimineaţă pe ordinea de zi a plenului Camera Deputaţilor, astfel că actul normativ va primi votul final, după ce a fost aprobată din nou de Senat, la cererea preşedintelui de reexaminare.

Iniţial, proiectul nu s-a regăsit pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Camerei Deputaţilor, însă a fost introdus la solicitarea liderului de grup al PSD, Florin Pâslaru.


Toţi deputaţii au recomandat, în cadrul dezbaterii, adoptarea legii, astfel încât debitorii cu dificultăţi financiare să poată scăpa de povara datoriilor faţă de bănci, după returnarea casei.

În urmă cu o săptămână, Comisia Juridică a Camera Deputaţilor a votat exceptarea programului Prima Casă din textul Legii privind darea în plată, precum şi stabilirea plafonului pentru suma împrumutată de la bancă pentru achiziţia locuinţei la 250.000 euro.

Legea se va aplica pentru cei care au luat creditul pentru achiziţia unei locuinţe sau a unui teren pe care să se construiască locuinţa, chiar şi în cazul creditelor de nevoi personale cu ipotecă.

Deputaţii jurişti au votat aplicarea legii şi persoanelor care se află în prezent în procedură de executare silită de către bănci.De asemenea, au adoptat un amendament care prevede ca legea să nu se aplice persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre definitivă pentru infracţiuni privind creditul pentru care solicită darea în plată.


Banca Naţională a României a identificat pentru prima dată un risc sistemic sever intern, pe fondul intensificării iniţiativelor legislative din ultimele şase luni privind reglementarea domeniului financiar-bancar, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care s-a referit la legea dării în plată, pentru care a rămas problema retroactivităţii în forma adoptată în Comisia juridică.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: