Săptămâna trecută, Islanda a revenit pe pieţele internaţionale de capital, reuşind să obţină 1 miliard de dolari la un randament situat de puţin sub 5 la sută. Este o ştire ce a trecut aproape neobservată, dar care poate fi pusă în legătură cu emisiunea de 1,5 miliarde euro pe 5 ani a României, care a fost „preţuită” la o dobândă de 5,29%.
Islanda mai are de depăşit o serie de probleme presante. Şomajul se menţine relativ ridicat, cu 7,8% faţă de 2% înainte de declanşarea crizei. Măsurile de austeritate au inclus creşteri de taxe şi impozite, simultan cu reduceri ale cheltuielilor guvernamentale echivalente cu 10% din PIB pe o durată de doi ani.
Puterea de cumpărare a monedei locale a scăzut cu circa 40%, ceea ce a dat un impuls puternic exporturilor dar a impus costuri foarte ridicate unei ţări dependente de importuri, din cauza particularităţilor geografice .Investitorii străini au blocat la nivel local depozite şi investiţii pe termen scurt ce cumulează 30% din PIB-ul ţării.
Cu toate acestea, măsurile solide de politică economică şi păstrarea stabilităţii, în condiţiile în care populaţia a înţeles şi acceptat situaţia (nu fără a se opune unor condiţii defavorabile de plată a datoriilor) au dat încrederea necesară, concretizată clar în termenii cu care ţara a putut să apeleze la finanţarea externă.
Este o lecţie nu atât pentru Irlanda, Portugalia sau Grecia, aflate în corsetul euro, cât pentru România, care are mai multă flexibilitate în politica economică. Şi care, chiar dacă a avut nici o problemă cu băncile pe perioada crizei, nu a reuşit să obţină condiţii mai bune pe pieţele financiare.
Se vede treaba că o economie solidă şi un popor motivat să depăşească dificultăţile fără zbateri şi dezbateri inutile sunt mai bine percepute decât un sistem financiar solid dar care nu are în spate o activitate productivă eficientă şi o aşezare corectă a cheltuielilor după posibilităţi.
La trei ani de la debutul crizei, sistemele bine aşezate şi bine conduse pot reveni în forţă, în timp ce veşnica mediocitate şi deciziile luate „pe picior” nu se pot impune drept credibile în faţa unor oameni care văd uşor dincolo de momentul electoral sau de pasiunile locale.
Urmărește-ne pe Google News
