Săptămâna aceasta s-a remarcat prin probleme controversate – procesul lui Silvio Berlusconi şi dezbaterea pe tema islamismului în Franţa, dar, mai important şi de reţinut este faptul că Portugalia a ajuns în punctul în care nu mai vede nicio cale de ieşire de criză şi a apelat la ajutor financiar european. Spania, care pare destul de aproape de acest final, a fost însă încurajată de şeful FMI, care a lăudat măsurile adoptate de guvernul de la Madrid. Criza imigranţilor africani pe insula Lampedusa continuă, iar UE caută o modalitate de rezolvare a problemelor romilor din Europa.
Sâmbătă, 2 aprilie
- Premierul spaniol a anunţat că nu va candida pentru un al treilea mandat, după alegerile parlamentare ce vor avea loc anul viitor. Jose Luis Rodriguez Zapatero, a cărui popularitate este la cel mai scăzut nivel de până acum, a declarat că a luat această decizie pentru ţara sa, partidul socialist de centru-stânga, din care face parte, şi pentru familia sa. Zapatero a devenit premier în 2004, în preajma atentatelor cu bombă din trenurile din Madrid. Economia spaniolă era atunci în plin avânt, dar de atunci a cunoscut recesiunea profundă şi şomajul a ajuns la o cifră record de 20%, circa 4,33 milioane de spanioli neavând un loc de muncă. După ce va fi ales un succesor, Zapatero vrea să renunţe şi la funcţia de preşedinte al Partidului Socialist. Alegerile vor avea loc după alegerile locale din 22 mai. În prezent, socialiştii au 15% din preferinţele electoratului, fiind pe locul doi, după Partidul Popular, în sondajele de opinie, şi este de aşteptat să sufere o mare înfrângere.
Luni, 4 aprilie
- O altă retragere din funcţii publice şi politice s-a petrecut în Germania. Ministrul german de externe Guido Westerwelle a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Liber Democrat (FDP) şi din cea de adjunct al cancelarului Angela Merkel. Gestul său vine după o serie de rezultate slabe ale alegerilor locale şi regionale pentru FDP, formaţiunea parteneră a partidului lui Merkel. FDP îşi va alege un nou lider la Congresul de luna viitoare. Westerwelle rămâne însă ministru de externe al coaliţiei aflate la guvernare. FDP s-a străduit din greu, din 2009, când a obţinut 14,6% în alegerile naţionale, să se menţină la acelaşi nivel în preferinţele electoratului. Dar luna trecută, în alegerile pentru statul Baden-Wuerttemberg, cel mai prosper din Germania, a obţinut doar 5,3% dintre voturi. CDU, care a condus statul respective din 1953, a obţinut 39% din voturi, insuficient pentru a împiedica alianţa verzilor şi social-democraţilor să guverneze statul Baden-Wuerttemberg.
Marţi, 5 aprilie
- Comisia Europeană este preocupată de soarta romilor şi de integrarea lor în societăţile în mijlocul cărora trăiesc. Comsia a cerut celor 27 de state membre să redacteze, până la finalul acestui an, noi strategii naţionale pentru creşterea standardului de viaţă a romilor. Romii sunt dezavantajaţi în educaţie, sănătate, locuinţe şi locuri de muncă, spun reprezentanţii Comisiei. Deportarea romilor din Franţa în România şi Bulgaria, anul trecut, a atras critici puternice în UE. Potrivit unui sondaj realizat în şase dintre statele Uniunii, doar 42% dintre copiii romi au terminat şcoala primară şi doar 10% dintre ei merg la gimnaziu. Comisarul European pentru forţa de muncă şi afaceri sociale, Laszlo Andor, spune că actuala excludere a romilor este inacceptabilă pentru Europa secolului 21. Condiţiile de viaţă s-au înrăutăţit în ultimii ani şi afectează 10-12 milioane de romi.
- Soţia celui mai căutat personaj pentru crime de război, generalul sârb bosniac Ratko Mladici, este acuzată de posesie ilegală de arme. Procesul ei a început într-un tribunal din Belgrad, unde Bosiljka Mladici a declarat că soţul ei nu mai este în viaţă. “Dacă ar fi trăit ar fi găsit o cale de a ne telefona”, a spus ea. Generalul Mladici este fugar din 1995, când a fost judecat şi condamnat de Tribunalul ONU pentru Crime de Război, pentru genocid în războiul bosniac dintre 1992-1995. Se zvonea că se ascunde în Serbia, fiind protejat de foştii săi camarazi de arme, dar guvernul de la Belgrad neagă acest lucru. Cele câteva puşti automate şi pistoale au fost găsite în timpul unei percheziţii făcute de poliţie, la domiciliul său, în 2008.
- În Franţa a avut loc în această săptămână o dezbatere controversată, pe tema islamismului într-o ţară laică. Dezbaterea a provocat proteste din partea grupurilor islamice şi ale altor religii şi chiar din partea unor membri ai partidului lui Sarkozy, iniţiatorul acestui dialog. Masa rotundă a fost organizată cu doar o săptămână înainte de intrarea în vigoare a legii care interzice purtarea în public a vălului ce acoperă faţa în întregime. Liderii religioşi musulmani au boicotat evenimentul, doar reprezentanţi ai altor religii şi politicieni au participat la dezbatere. Atmosfera politică în Franţa a fost tensionată, cu acuzaţii între partidele de stânga şi cele de dreapta. Potrivit estimărilor guvernamentale, în Franţa trăiesc şase milioane de musulmani, puţin sub 10% din populaţie, cea mai mare minoritate musulmană din Europa occidentală.
Miercuri, 6 aprilie
- Şeful FMI dă asigurări că Spania nu are nevoie deocamdată de un împrumut extern. Dominique Strauss-Kahn a declarat pentru cotidianul spaniol “El Pais” că nu crede că guvernul de la Madrid ar avea nevoie de un ajutor financiar. Comentariile sunt considerate un vot de încredere acordat măsurilor de austeritate pe care guvernul le-a adoptat. “N-am primit nicio solicitare de ajutor financiar din partea executivului spaniol, iar politicile pe care guvernul le-a implementat deja, atât pe plan fiscal, cât şi în ce priveşte reforma pensiilor, piaţa muncii şi sectorul bancar, sunt corecte”, a spus oficialul FMI.
- Procesul lui Berlusconi a început la Milano şi a fost suspendat după doar câteva ore. Premierul este acuzat de abuz de putere şi plata unei prostituate minore. Nici premierul, nici prostituata nu au participat la prima audiere – supendată după doar câteva minute, până în data de 31 mai. Analiştii se aşteaptă la un proces lung, cu frecvente amânări ale termenului de judecată şi provocări legale, la fiecare pas. În următoarele săptămâni şi luni, cele 20.000 de pagini aflate la dosar vor fi prezentate în faţa magistraţilor şi circa 40 de femei vor fi chemate ca martori în proces.
Joi, 7 aprilie
- Criza imigranţilor africani refugiaţi în Europa continuă, nicio soluţie nu se întrevede deocamdată. Aproape 200 de imigranţi ilegali tunisieni s-au înecat în apele Mării Mediterane, după ce barca supraîncărcată în care se aflau s-a răsturant în timpul unei furtuni. Autorităţile italiene şi paza de coastă au continuat să caute supravieţuitori, dar eforturile lor, cu elicopterele şi navele, au fost îngreunate de furtună. Ministrul italian de interne Roberto Maroni a declarat că mai mult de 50 de oameni au fost salvaţi din apele mării şi 20 de decese au fost confirmate.
- UE avertizează state precum Bahrain, Siria şi Yemen că ar trebui să fie atente la ce se întâmplă în Libia şi să ia în considerare posibilitatea intervenţiei militare externe. Zsolt Nemeth, ministru adjunct de externe, a făcut aceste declaraţii în faţa Parlamentului European, la Strasbourg. El a vorbit în numele reprezentantului European pentru politică externă Catherine Ashton, în calitate de oficial al ţării ce deţine preşedinţia Uniunii. Potrivit datelor ONG-urilor, în Bahrain u fost ucişi 23 de oameni, în Siria 122 şi 63 în Yemen. “În aceste trei ţări regimurile autoritare riscă foarte mult să fie nevoite să facă faţă unei intervenţii militare. Cred că am transmis un semnal clar şi important – aşa cum s-a întâmplat în Libia şi Coasta de Fildeş se poate întâmpla şi acolo, unde regimurile aflate la putere îşi ucid proprii cetăţeni”, a spus Nemeth.
Vineri, 8 aprilie
- UE vrea să acorde Portugaliei împrumutul cerut de guvernul de la Lisabona, până la jumătatea lunii mai. Asta înseamnă că va fi nevoie de aplicarea măsurilor de austeritate înainte de alegerile din 5 iunie. La o reuniune a miniştrilor de finanţe ai UE, în Ungaria, comisarul Olli Rehn a spus că va fi nevoie de o înţelegere între partidele de guvernare şi cele din opoziţie. Pachetul financiar pe care ar urma să-l primească Portugalia ar fi de circa 80 miliarde de euro.În opinia comisarului european, măsurile ce au fost respinse de opoziţie în Parlament, vor fi un bun punct de plecare pentru reformele necesare pentru primirea banilor. Va fi necesar un program ambiţios de privatizare pentru reducerea datoriei publice, a opinat Rehn.
- UE vrea să-şi conecteze schema de tranzacţionare a cotelor de emisie a gazelor de seră cu sistemul similar din California, care va intra în funcţine anul viitor. Comisarul pentru schimbări climatice Connie Hedegaard a fost în vizită în California, săptămâna aceasta, pentru a discuta această idee cu guvernatorul statului California, Jerry Brown, şi cu preşedinta consiliului de administraţie al Companiei Californian Air Resources, Mary Nicholls. Sistemul californian ar putea fi al doilea din lume de acest gen, după cel al UE, şi va fi creat după ce Senatul american a respins un proiect de tranzacţionare naţională în SUA. Tranzacţiile în sistemul de schimb al cotelor de emisie a gazelor de seră în Uniunea Europeană au fost evaluate la circa 72 miliarde de euro, în 2010, iar sistemul californian ar putea valora, potrivit analiştilor, 7 miliarde de euro până în 2016.