joi

28 martie, 2024

3 iulie, 2020

Lactalis a anunțat vineri că a decis să închidă unitățile de producție din Floreni și Vatra Dornei.

Grupul  francez  motivează că a luat „această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activității în cele două fabrici”, potrivit unui comunicat al companiei.

Decizia nu afectează „în niciun fel” colectarea laptelui de la producătorii locali, care va continua cu păstrarea integrală a contractelor încheiate cu fermierii români parteneri și  cu direcționarea laptelui către celelalte fabrici.


Brand-ul LaDorna și societatea Dorna Lactate își continuă, însă, existența în România, iar portofoliul de lactate LaDorna va fi produs în celelalte fabrici românești ale grupului.

Producția pentru portofoliul brandului LaDorna se va împărți între fabrică Albalact din Oiejdea, județul Alba și fabrica Covalact din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Angajații vor fi concediați și vor primi compensații salariale și consiliere în a-și găsi un alt loc de muncă, fie în cadrul celorlalte societăți aparținând Grupului Lactalis în România, fie în alte companii.

„Am fost nevoiți să luăm această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activității în cele două fabrici, luând în considerare și nouă realitate economică care ne determină să fim mai atenți la operativitatea business-ului nostru în România și să ne adaptăm planurile coerent, pentru a rămâne competitivi în industrie”, spune comunicatul citat.


Măsura ar fi fost necasară pentru a „duce mai departe povestea brandului LaDorna în România, cu structurile moderne disponibile local”.

Procesul de închidere a fabricilor se va încheia la sfârșitul lunii august 2020.

Brandul LaDorna a fost lansat pe piață în 1998 și este lider de piață pe segmentul laptelui UHT și a smântânii lichide. LaDorna a lansat prima marcă de lapte UHT din România și s-a implicat în construirea fermelor ecologice certificate de Uniunea Europeană.
Societatea Dorna Lactate face parte din grupul francez Lactalis din anul 2008.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: