26 octombrie, 2011

De cînd ne știm, de cînd s-au unit Decebal cu Traian prin tufișurile istoriei și unul a ieșit triumfǎtor din tufiș cu capul celuilalt în sac și gravid de poporul român, de atunci tot sîntem niște întîrziați.

Sǎ fie ele ale naibii de ceasuri astrale, cǎ la noi tot timpul sînt în urmǎ un pic, cu un an, cu zece, cu cincizeci, cu un secol.

Cu romanii am avut o aburealǎ tîrzie, la un secol dupǎ ce ar fi trebuit sǎ fim și noi cuceriți ca tot omul, ca toți ceilalți barbari care erau de cucerit pe lumea aia de atunci (în afarǎ de nemți, evident, care știm cu toții cǎ și chiar în postura ingratǎ de barbari, tot ei sînt fruncea, ei sînt babarditorii, nu se lasǎ ei așa ușor civilizați de strǎmoșii lui Berlusconi).

Și cînd sǎ zicem și noi hopvs, tropvs, mǎmǎligvm fiertvm est, iete cǎ n-a fost gata, cǎ s-a terminat ședința de fuziune etnicǎ, s-a terminat programul, și-au luat ai naibii romani babarditori și civilizatori catrafusele și au plecat, lǎsîndu-ne pe noi strǎnepoții sǎ ne chinuim sǎ explicǎm la tablǎ de ce n-are Roesler dreptate și avem noi. Și ia-o, fratre, de la capǎt cu varzǎ viezure brînzǎ, pînǎ hǎǎǎt dupǎ 1,500 de ani, cînd am schimbat obsesia și am trecut la furculision și trîntilision.

Pe urmǎ poziționarea geostrategicǎ de tip “fraier” pe marginea autostrǎzii migratorii iar ne-a întîrziat, de a trebuit sǎ așteptǎm pînǎ spre genericul de final al filmului, sǎ vinǎ cumanii sǎ ne învețe și pe noi bunele maniere civilizatorii de dat în cap dujmanilor cu bolovani în mod organizat.

Și-am învǎțat-o și pe asta, și-a fost și Posada, dar și aia a fost prea tîrziu, cu vreo douǎ-trei-cinci sute de ani prea tîrziu, mama lui de feudalism care a început la unii și cînd a fost sǎ ajungǎ și la noi, n-a mai fost, s-a terminat, mai veniți și mîine, poate bagǎ altul proaspǎt.

N-a bǎgat, pentru cǎ între timp au venit turcii. Ce brumǎ de noroc am avut și noi cu migrația mongolǎ și cu 1242, s-a dus și aia de haram pe apele pline de lǎturi ale istoriei cînd bizantinii s-au hotǎrît sǎ nu mai stea dupǎ noi, sǎ nu ne mai aștepte sǎ-i ajungem din urmǎ și au dat colțul de unii singuri, lǎsîndu-ne neterminați și în privința asta. De-abia începuse și nouǎ sǎ ne placǎ sǎ fim bizantini cînd a venit ordin pe unitate: de azi înainte toți bǎiețeii sînt fetițe, de azi înainte toți bizantinii sînt turci.

Și ne-am fǎcut și turci, fi-ne-ar turceala sǎ ne fie. Pe partea cealaltǎ a gardului de piatrǎ, ne-am fǎcut hapsburgici – eeeh, pǎi altminteri cine se mai împǎuna cǎ tot Banatu-i fruncea?

Turci pe-o parte, hapsburgi pe partea cealaltǎ, un neam de ciobani care înainta lent prin istorie, precum buburuza prin miere. Unii fǎceau tiparul și revoluția științificǎ și reforme religioase, noi fǎceam bulz și bacșiș. Brînzǎ barzǎ viezure mînz, acum și într-o nouǎ prezentare: peșcheș, ilic, ibric, aferim.

Pe urmǎ a mai trecut un pic, iaca acolo vreo trei sute de ani, și a venit și romantismul. Șturm und drang, zdrang und bang. Doar cǎ la noi și ǎla a venit tot așa, mai tîrziu, i-a stat ceasul, nu l-a auzit, l-a ascuns sub pernǎ, dracu știe ce i-a fǎcut, dar a întîrziat vreo cincizeci de ani, poate chiar și mai bine.

Noi descopeream romantismul, floare-albastrǎ, floare-albastrǎ totuși este trist pe lume, ei erau hǎǎǎǎ-hǎt, vreo douǎ trei stații astrale mai încolo, pe la impresionism, mai aveau un pic și ajungeau în stația cu cubismul și noi tot la floare-albastrǎ adǎstam. Niște leneși, dom’le, niște leneși. Floare-albastrǎ.

Și cu monarhia la fel. Și cu statul național la fel. Și cu urbanizarea la fel. Și cu burghezia la fel. Și cu tranziția demograficǎ la fel. Și cu ideologiile la fel. Și cu… și cu… damn it, n-am loc aici, mǎ ceartǎ editorul cǎ iar folosesc cuvinte multe, cîte ar fi de trecut pe rǎboj.

Și acum iar o luǎm de la capǎt cu întîrziatul. Cînd sǎ intrǎm și noi în epoca bunǎstǎrii, dupǎ ce am întîrziat pe o turnantǎ nașpa a istoriei vreo cincizeci-șaizeci de ani, iaca hop, iar se terminǎ filmul.

Cînd sǎ dǎm și noi cu nasul de un pic de bine, iaca vin oamenii de științǎ și ne anunțǎ cu morga aia a lor sictiritǎ de oameni în halate foarte superioare cǎ nyet, se terminǎ benzina, am trecut de peak oil, stimați pasageri, pregǎtiți-vǎ pentru halta urmǎtoare, stația Catastrofa, peronul Melancholia, fugiți ne mǎnîncǎ, cu ușa nici pe dreapta, nici pe stînga, ci în podea, ca la avion, cǎ de aici încolo numa’ la vale mai mergem, stimați pasageri, sînteți invitați sǎ sǎriți, ursule, știi sǎ zbori? nyet!, uau! ce cool e ursu…

Noi ne cumpǎrasem mașini bengoase sǎ vadǎ tot mapamondu cǎ în sfîrșit știm și noi olecuțǎ di capitalism și acum mapamondu se uitǎ cu scîrbǎ superioarǎ la noi: ce faceți, bre, bǎgați benzinǎ în voi în loc sǎ ocupați și voi un pic Wall Streetu? Doamne, ce inadecvați. Doamne, ce rednecși. Yuk…

Noi ne fǎcusem case bengoase, jde mii de camere pe care nici n-ai timp sǎ le vizitezi, darǎmite sǎ le locuiești, și vin acum arhitecții și pǎrerologii sǎ ne spunǎ cǎ scarcity is the new black. Comme on, ne lași? Noi pen’ ce am fǎcut ditamai palatele astea de mǎgǎoaie, sǎ veniți voi sǎ ne scoatețî pe nas eficiența energeticǎ și amprenta pe care o apǎsǎm pe mediul înconjurǎtor?

Ce nasoi, dom’le, ce nasoi. Huooo! ‘R’ați ai dracu’ cu melcii voștri astrali! Nu ne lasǎ ǎștia dom’le deloc sǎ-i prindem din urmǎ, dom’le, cǎ gata, ei țușt! ca melcu’ în tufiș, sar într-o nouǎ epocǎ, într-o nouǎ erǎ, într-o nouǎ combinatoricǎ de necesitǎți, într-o nouǎ paradigmǎ și noi rǎmînem veșnicii țǎrǎnoi inadecvați, întîrziați, un pic bolunzi, un pic smardoi, șmecheri dar de fapt fraeri, gǎlǎgioși și cu treninguri colorate pe noi, Adibas și Pumma și Nicke, dar în nici un caz pricepuți la sportul ǎsta al convergenței istorice.

Torna, torna, fratre… Nu cumperi un treling Adibas?

(Mirel Palada este şi autorul blogului Turambar)