Președintele Klaus Iohannis a declarat că partidele parlamentare au termen până la jumătatea lunii mai să adopte și să trimită spre promulgare legea alegerilor locale și legea finanțării partidelor, adăugând că în urma consultărilor de luni, de a Palatul Cotroceni, nu s-a conturat și o majoritate pentru revizuirea Constituției, iar legea privind votul pentru diaspora bate pasul pe loc.
La finalul consultărilor pe care le-a avut luni, președintele a susținut că există un acord între partidele parlamentare pe trei teme:
- Adoptarea legii alegerilor locale până la 15 mai
- Reexaminarea legii finanțării partidelor și a campaniilor electorale, în sensul eliminării împrumuturilor
- Adoptarea legii alegerilor parlamentare și a legii privind votul prin corespondență până la finalul lunii iunie, respectiv până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare
Președintele Klaus Iohannis a susținut că liderii partidelor au fost de acord cu corectarea legii finanțării partidelor și campaniilor electorale, lege care a fost înapoiată Parlamentului pentru reexaminare, în special, din cauza ”portițelor” care permit finanțarea prin împrumuturi contractate de la persoane fizice.
”Nu promulg legi care încalcă principii constituţionale sau au lacune juridice. Lucrul bine făcut începe cu legislaţia bine făcută. Ştim foarte bine că în ultimii 25 de ani legislaţia prost făcută a dus la stagnare şi ineficientă” a susținut șeful statului.
Șeful statului a declarat că sunt câteva proiecte de la precedentele consultări care au progresat, dar sunt şi teme sensibile, precum votul pentru diaspora, care nu au făcut mari progrese.
”Nu mi-am ascuns preocuparea faţă de întârzierea dezbaterii. Toate partidele au dat asigurări că există voinţă politică şi că o soluţie va fi adoptată în timp util. Voi urmări cu mare atenţie ce se întâmplă în continuare”, a declarat Klaus Iohannis.
În ceea ce privește justiția, Klaus Iohannis a remarcat faptul că regulamentul și statutul deputaților și senatorilor au fost armonizate cu prevederile constituționale, astfel încât solicitările de urmărire penală, arestare sau reținere să fie aprobate cu majoritate simplă.
Întrebat dacă se poate vorbi despre un acord în ceea ce privește modul în care vor fi tratate solicitările justiției referitoare la anchetarea senatorilor și deputaților și dacă a primit garanții din partea partidelor în sensul în care acestea nu vor mai fi blocate, Klaus Iohannis a spus că are ”speranța că lucrurile se mișcă”.
”Mai sunt paşi de făcut şi cred că nu e nevoie neapărat de un acord între partide, azi toată lumea mi-a spus că există voinţă politică şi am speranţa că lucrurile se vor mişcă şi în continuare. Eu nu am cerut garanţii şi nu am cum să cer, dar din discuţii am ajuns la concluzia că se doreşte o transparentizare şi accelerare. Aştept rezultatele”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a mai susținut că nu s-a discutat concret ideea lansată de premierul Victor Ponta de a scoate procurorii din categoria magistraților.
Potrivit acestuia, părerile sunt împărțite atunci când se pune problema revizuirii Constituției, urmând ca formațiunile parlamentare să stabilească dacă aceasta va fi făcută în actuala legislatură.
De altfel, după discuțiile care au avut loc cu delegația PSD, președintele acestui partid, premierul Victor Ponta a dat vina pe liberali, pentru blocarea procesului, în timp ce liderii UDMR au declarat că modificarea are slabe șanse să mai treacă prin actualul Parlament, în condițiile în care este nevoie de o majoritate de două treimi pentru aprobare.
Legea alegerilor locale, aprobată de Senat
Luni seara, Senatul a aprobat propunerea legislativă privind alegerile cu 114 voturi ”pentru”, 3 ”împotrivă” şi 4 abţineri, astfel încât preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur.
Amendamentul PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin a fost respins.
Potrivit proiectului, este ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidaţii care se află în această situaţie.
Și propunerea UDMR de reducere a pragului electoral de la 5 la 3% a fost respinsă.
Proiectul va fi transmis Camerei Deputaților, cameră decizională.Legea alegerilor locale trebuie promulgată până în iunie, în condițiile în care Curtea Constituțională și Comisia de la Veneția au stabilit că legislația electorală nu poate fi modificată cu mai puțin de un an înaintea scrutinului.