10 decembrie, 2020

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat joi dimineaţă cu liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR pe tema majorităţii parlamentare şi a formării Guvernului. La această discuție a participat și Florin Cîțu, propus de PNL să fie prim-ministru.

După întâlnirea de la Cotroceni, PNL, USR PLUS și UDMR încep negocierile pentru formarea viitorului guvern. Președintele Iohannis încă nu a convocat oficial la consultări partidele parlamentare.

USR PLUS a anunţat la începutul săptămânii că va merge la Cotroceni cu propunerea ca Dacian Coloş să fie nominalizat pentru postul de şef al Executivului.


Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat că şi la precedenta nominalizare a lui Cîţu UDMR l-ar fi votat, exprimându-se în favoarea unei guvernări de centru-dreapta. Decizia finală va fi luată însă de Comitetul Reprezentanților Unionali.

După această întâlnire, ar urma să înceapă negocierile oficiale între partide şi împărţirea posturilor din guvern şi de la conducerile celor două Camere, Ludovic Orban fiind susţinut pentru şefia Camerei Deputaţilor.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan declara miercuri că vor fi maximum 18 ministere în viitorul Guvern, iar PNL va propune la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR să meargă pe procentele obţinute la alegerile parlamentare şi anume liberalii să aibă 10 miniştri, Alianţa să aibă 6 miniştri, iar Uniunea să aibă 2 miniştri.

Liderii USR PLUS afirmă că negocierile trebuie să vizeze mai întâi programul de guvernare, abia apoi componența noului Executiv. UDMR nu a făcut nicio declarație pe tema negocierii portofoliilor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: