sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 august, 2021

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că trebuie îmbunătăţită campania de vaccinare şi a mai anunțat că nu poate accepta introducerea de restricții pentru persoanele nevaccinate. „Nu îi putem constrânge pe oameni să facă lucruri pe care nu vor să le facă pentru că nu le înţeleg”, a precizat Klaus Iohannis, citat de News.ro.

Președintele Iohannis a vizitat miercuri Parcul Natural Comana, iar la conferinţa de presă susţinută după vizită a fost întrebat dacă susţine resctricţiile pentru persoanele nevaccinate.

„Cred că e important să lucrăm pe conştientizare. Nu îi putem constrânge pe oameni să facă lucruri pe care nu vor să le facă pentru că nu le înţeleg. Trebuie să îmbunătăţim campania de vaccinare. Pandemia nu s-a terminat. Spun românilor să se vaccineze, este foarte important să prevenim un nou val, să prevenim răspunândirea acestui virus”, a replicat Iohannis.


Șeful statului afirmă că „interdicţii neexeplicate nu ne duc foarte departe”. „Chiar dacă e posibil să se introducă nişte restricţii pentru nevaccinaţi în locuri neesenţiale, la restaurant, la cinema, asta nu rezolvă problema. Problema se rezolvă cu vaccinarea în masă. Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări”, a afirmat şeful statului.

El a arătat că vaccinul este în acest moment disponibil „la liber”, adică fără programare. „Şi am ajuns aici în faza cu puţine cazuri şi dacă vrem să rămânem aşa trebuie ca mai mulţi români să meargă să se vaccineze”, a punctat el.

De asemenea, el a fost întrebat dacă susţine  beneficii pentru vaccinare şi obligativitatea vaccinării pentru anumite categorii de persoane.

„E o discuţie care va fi din ce în ce mai intensă dacă anumite categorii trebuie obligate să se vaccineze, e inacceptabil ca personal medical să nu fie vaccinat. Dacă de acolo ia virusul, omul a obţinut opusul la ce s-a aşteptat. Mare parte din sistemul de sănătate se face pe banii constribuabililor, mă aştept să fiu tratat, să plec mai sănătos de acolo, nu mai bolnav. Am avut discuţii cu medici, cu personal medical şi am întrebat. În jur de 90% din personalul medical este vaccinat. Cei care nu sunt vaccinaţi nu sunt medici şi asistente, și personal auxiliar. Dacă Guvernul vrea să vină cu o campanie de tip loterie, dacă dă rezultate este bine. Trebuie să vedem la ce costuri. Vaccinul este gratuit, unde putem zice să dăm ceva de încurajare, dar lucrurile trebuie să rămână într-o zonă a rezonabilităţii”, a arătat Klaus Iohannis.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: