Plasată pe penultimul loc în rândul statelor UE prin prisma indexului de justiție socială (coincidență întâmplătoare sau nu cu situația nivelului de trai, legată direct de criteriul prevenirii sărăciei), România nu reușește să treacă de mijlocul clasamentului la nici unul dintre celelalte criterii în baza cărora a fost calculat, de către fundația germană Bertelsmann, indexul de justiție socială pentru statele UE.
(Citiți și: ”Justiția socială – paradoxul românesc: Relația dintre muncă, sărăcie și creșterea economică, în comparație cu statele UE”)
Din perspectiva europeană, situația din sectorul sanitar este albastră fără steluțe galbene. Doar contraperformanța un pic mai mare a Letoniei (cu 0,05 puncte) ne-a scutit de lanterna roșie (ca să completăm tricolorul). În plus, suntem la mare distanță de locurile 26 (Polonia, cu 4,25 puncte) și 25 (Bulgaria, cu 4,31 puncte). Țări pe care le-am menționat pentru că în prima sănătatea nu este o prioritate, deși ar avea cu ce iar în a doua sănătatea este o prioritate deși nu prea are cu ce).
La fel ca și la combaterea sărăciei (unde suntem menționați înaintea bulgarilor), experții germani preferă să ne menționeze pe noi primii la partea cu aspecte negative (de data aceasta, înaintea euroletonilor ). Astfel, aflăm odată cu toți cei interesați (mai mult din străinătate), că România are cele mai mici alocări pentru sănătate din UE, cu valori între 3,5% și 4% din PIB și o creștere marginală la 4,2% în 2013.
(Citiți și: ”Politici pe termen lung (II). Cifrele zilei: “Speranţa de viaţă sănătoasă” în ţările UE şi creşterea vârstei de pensionare în România”)
Subfinanțarea limitează sever accesul la serviciile medicale și conduce la practica larg răspândită a șpăgii chiar și pentru serviciile elementare de sănătate. Pentru proceduri specializate este necesară recurgerea la clinicile private, care sunt scumpe față de puterea de cumpărare, fapt care generează inechități semnificative în accesul la asistența medicală.
Indicele EHCI (Euro Health Consumer Index) s-a implementat drept standardul internațional în materie de sănătate încă din 2005. El utilizează 48 de indicatori ce acoperă șase arii esențiale pentru consumatorul de servicii de sănătate: drepturile pacientului și informare, accesibilitatea tratamentului (timpul de așteptare), rezultatele medicale, gama și gradul de disponibilitate al procedurilor, medicamentele utilizate și măsurile de prevenție.
La acest indice sintetic, România figurează pe ultimul loc în UE, cu o valoare de 33,2, departe de penultimul loc ocupat de Bulgaria (38,0), mai departe de media UE (65,7) și undeva în zare, pe la linia orizontului, dacă ne raportăm la trio-ul fruntaș Finlanda-Olanda-Suedia (90,4). Mare rușine pentru pretențiile unei națuni creștine civilizate, suntem tot în coadă la mortalitatea infantilă (9 la mie, față de o medie europeană de 4 la mie și o performanță slovenă de 1,6 la mie).
Ce ne salvează, per total, de locul ultim în Europa unită sunt accesul și gama serviciilor oferite, precum și procentajul celor care declară că nu au reușit să-și rezolve problemele medicale, unde letonii (probabil și din motive subiective) sunt în urma noastră. Cum s-ar spune, nu prea întreținem capitalul cel mai prețios din procesele de producție, omul iar asta se vede și se va vedea în rezultatele economice.
În acest context, locul 22 ocupat la speranța de viață sănătoasă ar putea apare ca senzațional de bun. Totuși nu este, din două motive importante și care ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Primul, pe locul 23 apare Germania iar pe 25 figurează Finlanda, ceea ce ne spune că românii se cred sănătoși doar că nu se caută de boli. Al doilea, la acest indicator suntem urmăriți din 2008 încoace. Timp în care am avut cea mai mare pierdere a speranței de viață sănătoasă (de la 61,6 la 57,8 ani) și am coborât mult în jos de la media europeană.
Cât am început să mergem mai des la doctor, cât ține de degradarea asistenței medicale și cât de consecințele pe termen lung asupra generației crescută cu privațiuni în socialism și muncită temeinic în capitalism (consecințe care de-abia acum încep să se vadă) poate ar fi bine să cercetăm.
Altminteri, de cei în vârstă am avut grijă cu mult mai mult decât de copiii unde deținem nedoritul record european de mortalitate infantilă. Locul 17 la solidaritatea între generații și locul 6 (!) la rata de dependență a persoanelor în vârstă, semnificativ sub media europeană și mult peste posibilitățile economiei, spune multe despre modul în care ne gestionăm ca națiune raportul între trecut și viitor. Nota de plată va veni odată cu pensiile aceleiași generații de mijloc, prinsă la intersecția nefastă între două sisteme sociale.
Altminteri mai obținem pe alocuri, prin subcriterii, poziții bune la datoria publică ( locul 5, dar parcă nu prea e meritul guvernelor democratic alese), energia regenerabilă (locul 8, plătit discret în factura la energie) sau rata șomajului (locul 8, obținut prin libera circulație a forței de muncă în interiorul UE și în condițiile în care apărem pe locul 22 la gradul de ocupare).
(Citiți și: ”Semnal pentru sistemul sanitar : Durata de viață fără sănătate a crescut cu 50% în 4 ani”)
Pentru reflecții de final am păstrat succesiunea în clasamentul european pe următorii indici: cheltuielile cu educația preșcolară – locul 10, accesul pe piața muncii – locul 18, impactul factorilor socio-economici asupra educației – locul 22, inegalitatea socială (coeficient Gini) – locul 23, coeziunea socială și rata de abandon școlar – fiecare cu locul 25, angajarea temporară – locul 26 și cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare – locul 27. Indici care ne arată cum ne îndreptăm noi spre poziția în care ne aflăm.
Urmărește-ne pe Google News
