27 aprilie, 2016

liviu avramJurnalistul Liviu Avram a reușit să obțină încă o sesizare a Curții Constituționale pe două aspecte importante legate de alegerile locale – numărul de semnături necesar pentru acceptarea candidaturii și sistemul de scrutin într-un singur tur.

Liviu Avram a apelat la o stratagemă pentru a ajunge la discutarea de Curtea Constituțională a unor articole controversate din lege: și-a depus candidatura la primăria Capitalei cu doar 3 semnături (din cele circa 18.000 necesare potrivit legii) și, fiindu-i respinsă, a atacat în justiție atât în ce privește numărul de semnături ( 3 semnături sunt suficiente pentru un partid) cât și organizarea alegerilor locale într-un singur tur.

Curtea de Apel a respins luna aceasta plângerea prin care PNL atacase decizia guvernului privind data alegerilor și validarea acestora după primul tur și sesizarea Curții Constituționale, dar două instanțe au admis cererile jurnalistului.


Săptămâna trecută, celălalt dosar al lui Liviu Avram în care ridica excepția de neconstituționalitate a alegerilor într-un singur tur ajuns deja la CCR, iar acum va pleca pentru discutarea constituționalității și sesizarea din dosarul din contencios administrativ.

Hotărârea de miercuri a instanței:

„Admite cererea de sesizare. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 50 alin.(2), art. 101(2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale în raport de art.37(1), art. 36(1) şi art. 2(1) din Constituţia României.

Amână cauza la 18.05.2016.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 27.04.2016″.


Articolele sesizate vor fi discutate de CCR pe 4 mai, cu o lună înainte de alegerile locale.

„Curtea Constituțională va judeca în egală măsură ambele articole pe care le-am atacat: cel cu numărul de semnături necesare pentru a candida și alegerea primarilor într-un singur tur.

Singur faptul că vom avea un răspuns clar, ferm și argumentat din partea CCR pe ambele articole, indiferent cum va suna acest răspuns, înseamnă că am câștigat bătălia.

Dacă CCR declară neconstituțional articolul cu alegera primarilor într-un singur tur, înseamnă că am câștigat întreg războiul”, a scris pe Facebook jurnalistul, miercuri, imediat după aflarea deciziei din contencios administrativ.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: