miercuri

24 aprilie, 2024

29 iulie, 2021

Potrivit unor surse judiciare citate de Europa Liberă, un importator a anunțat autoritățile când a descoperit că a primit cocaină în loc de banane din Columbia.

Drogurile au fost aduse în Europa prin portul Anvers din Belgia, apoi marfa a intrat în țară prin portul Constanța și a ajuns la un depozit de legume- fructe din zona Chiajna. Acest lucru se întâmplă și din cauza lipsei scanerelor din vămile din România,


Drogurile au o puritate de 98%, fiind descoperite în 40 de cutii care ar fi trebuit să conțină banane, în realitatea acestea fiind pline cu pachete de 10 și 15 kilograme de cocaină. În acest moment, autoritățile competente încearcă să afle destinatarul final al mărfii și cum a intrat în țară fără un minim control la frontiere.

Din 2016, niciun scaner mobil din cele 15 aflate în vămi nu mai este funcțional, un singur aparat fix de acest tip fiind folosit, din când în când, în portul Constanța Sud.

Potrivit ANAF, scanerele mobile nu pot fi folosite deoarece lipsește o autorizație pentru „serviciile de manipulare” a respectivelor aparate.

„Menționăm că sistemele mobile pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport și containerelor nu mai sunt utilizate din ultimul trimestru al anului 2016. Lucrările de întreținere pentru aceste echipamente au fost asigurate, ïn perioada 2014 – 2016, de către un prestator contractat, având la bază un acord cadru de servicii, şi ulterior, a contractelor subsecvente încheiate cu respectivul operator economic. Potrivit Normelor de Securitate Radiologică, Proceduri de autorizare, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) nr. 155/2018, pentru a utiliza sistemele mobile pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport și containerelor este necesară asigurarea serviciilor de manipulare.


În lipsa asigurării serviciilor de manipulare nu a fost posibilă prelungirea autorizației de utilizate C.N.C.A.N. Documentațiile aferente serviciilor de manipulare și de transport materiale radioactive pentru sistemele mobile pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport marfă și containerelor tip Roboscan / MIS și serviciilor de manipulare pentru celelalte instalații radiologice din dotarea Unității Nucleare a ANAF – DGV se află pe circuitul avizării în vederea demarării cu celeritate a procedurilor de achiziție publică”, se arată în răspunsul ANAF către Europa Liberă.

ANAF susține că în cursul anului 2019 a încheiat două contracte având ca obiect furnizare echipamente de control necesare dotării echipelor mobile aparținând autorității vamale, in cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană.

Scannerele nu funcționează încă, deoarece se lucrează la documentație pentru „serviciile de manipulare”.

„În funcție de oferta care se va depune, se vor reoperaționaliza doar acele echipamente / sisteme care nu au depășit durata normală de viață și care nu se casează. (…) O achizitie de noi scannere este prevăzută in Planul Național de Redresare și Reziliență”, mai susține Agenția.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. ” Potrivit ANAF, scanerele mobile nu pot fi folosite deoarece lipsește o autorizație pentru „serviciile de manipulare” a respectivelor aparate.”

    Poftim ?! Arestati conducerea ANAF. Din ce scrie Europa Libera, scanerele nu functioneaza de 5 ANI !!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. ” Potrivit ANAF, scanerele mobile nu pot fi folosite deoarece lipsește o autorizație pentru „serviciile de manipulare” a respectivelor aparate.”

    Poftim ?! Arestati conducerea ANAF. Din ce scrie Europa Libera, scanerele nu functioneaza de 5 ANI !!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: