„Imediat ce s-a instalat criza în 2008, am avertizat că dacă nu se vor aplica politici corecte se va ajunge în situația traversată de Japonia – rate mici de creștere și stagnarea creșterii veniturilor. Cu toate că decidenții de pe ambele maluri ale Atlanticului au afirmat că au învățat din criza japoneză, ei s-au grăbit să facă o parte din aceleași greșeli. Acum, până și un oficial cheie din Statele Unite, Larry Summers, avertizează asupra stagnării” afirmă Joseph E. Stiglitz (foto), într-un editorial pentru cnbc.com.
Mai departe, laureatul Premiului Nobel pentru Economie inventariaza dilemele pe care le ridica interferenta problemelor din economie cu cele din societate :
„Principala problemă pe care am ridicat-o din nou acum cinci ani a fost că economia SUA era bolnavă chiar și înainte de criză: prețuri umflate ale activelor, create pe baza reglementării laxe și dobânzile mici dădeau aparența unei economii robuste. Dar sub această aparență se ascundeau o serie de probleme: o tot mai mare inegalitate; nevoia de a implementa reforme structurale (prin care să se mute accentul de pe industria manufacturieră spre servicii și adaptarea la schimbările globale); persistența dezechilibrelor globale; un sistem financiar orientat mai mult pe speculații decât pe investiții generatoare de locuri de muncă și pe creșterea productivității și redistribuirea surplusurilor pentru a maximiza beneficiile sociale.
Decidenții politici au reacționat la criză fără să se gândească la cauzele problemelor; mai rău, au exacerbat o parte din probleme și au creat unele noi – și asta nu doar în SUA. Rezultatul a fost creșterea gradului de îndatorare în multe țări și colapsul veniturilor guvernamentale raportate la PIB.
Pe ambele maluri ale Atlanticului, PIB-ul pare să crească mai puternic anul acesta comparativ cu anul trecut. Totuși, nu a venit vremea să sărbătorim. Austeritatea a lăsat urme.
PIB-ul per capita este mai mic ca în 2007, în țările nord atlantice; în Grecia economia s-a contractat cu aproximativ 23 de procente. Germania, cea mai performanta economie europeană, a avut creșteri anuale nesemneficative, de 0,7% în ultimii șase ani.
Și nici aceste cifre nu ne spun cu adevărat cât de rău stăm, pentru că PIB-ul nu este o bună unitate de măsură a succesului. Mult mai relevant este ceea ce s-a întâmplat cu veniturile gospodăriilor. Venitul mediu real în SUA este sub nivelul din 1989.
Piețele nu se autoreglează. Problemele fundamentale pe care le-am prezentat se pot agrava – și multe o vor face. Inegalitatea duce la o cerere slabă; lărgirea inegalității slăbește și mai mult cererea. Și, în majoritatea țărilor, inclusiv SUA, criza a înrăutățit inegalitatea.
Piețele nu au fost niciodată foarte bune în absorbția de transformări structurale. Tranziția de la agricultură la industria manufacturieră, de exemplu, nu a fost deloc ușoară; a fost acompaniată de dislocări de populații și de Marea Recesiune.
Nici de data asta nu e diferit, ba chiar ar putea fi mai rău: economia trebuie să crească pentru a asigura servicii de care are nevoie populația, cum ar fi educația sau sănătatea care, în mod tradițional, sunt finanțate din fonduri publice. Dar chiar dacă guvernanții facilitează tranziția, austeritatea o inhibă.
Dificultățile noastre sunt provocate de politicile greșite. Asta nu afectează elitele, ale căror venituri și stocuri de acțiuni sunt stabile. Totuși anumiți oameni trebuie să se adapteze la standarde de viață mai scăzute. Din păcate, aceștia reprezintă marea majoritate.”
