marți

16 iulie, 2024

15 iunie, 2016

Kerry-Lavrov
John Kerry și Serghei Lavrov

Șeful diplomației americane, John Kerry, a avertizat miercuri Rusia în legătură cu conflictul sirian, afirmând că „răbdarea” Washingtonului este „foarte limitată” în ceea ce privește soarta președintelui Bashar al-Assad, relatează AFP.

”Rusia trebuie să înțeleagă că răbdarea noastră nu este infinită. De fapt, este chiar foarte limitată pentru a ști dacă Al-Assad trebuie sau nu să dea socoteală” pentru rolul său într-un conflict care a făcut deja 280.000 de morți în decurs de cinci ani, a declarat secretarul de stat american la Oslo, la sfârșitul unei întrevederi cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif.

Susținători ai armistițiului și procesului de pace în Siria, SUA și Rusia nu se pun de acord cu privire la problema plecării lui Al-Assad, crucială în soluționarea conflictului sirian. Pentru Washington, plecarea președintelui sirian nu este negociabilă, în timp ce pentru Kremlin numai alegătorii sirieni au dreptul să decidă soarta acestuia.


Statele Unite ale Americii sunt ”de asemenea gata să ceară socoteală (grupurilor armate) membre ale opoziției”, suspectate de abuzuri sau care „continuă luptele încălcând acordul de încetare a focului”, a mai spus John Kerry.

Trei runde de negocieri indirecte între regimul sirian și opoziție au fost organizate în acest an la Geneva, sub auspiciile ONU, însă nu au condus la niciun rezultat.

La începutul lunii iunie, Bashar al-Assad a promis să recucerească „fiecare centimetru” din țara sa, spulberând speranțele unei încetări a ostilităților de durată.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: