joi

16 mai, 2024

18 octombrie, 2023

Aflat în vizită la Tel Aviv, președintele Joe Biden a declarat miercuri că Statele Unite sunt în doliu alături de Israel pentru victimele atacurilor odioase din 7 octombrie. Președintele american a mai spus că Hamas „a comis atrocități malefice care fac ISIS să pară un actor aproape rațional”.

„Trebuie să ținem minte și că Hamas nu reprezintă poporul palestinian și că i-a adus acestuia doar suferință. Sunt profund întristat și revoltat de explozia de la spitalul din Gaza, de ieri. Pe baza lucrurilor pe care le-a văzut, pare că a fost comis de cealaltă echipă, nu de voi. Dar sunt o mulțime de oameni care nu-s siguri, așa că va trebui să acționăm pentru a depăși momentul”, a continuat președintele american spunând că SUA va da Israelul tot ce are nevoie pentru a se apăra, iar curajul poporului israelian este uimitor.

Summitul din Iordania, cu 3 lideri musulmani, anulat de atacul asupra spitalului din Gaza

Anunţându-şi, luni, deplasarea, președintele SUA voia să se prezinte atât ca garant al securităţii Israelului în războiul său împotriva Hamas, cât şi bastion împotriva escaladării tensiunilor regionale.


Dar şansa găsirii unei soluții echilibrate s-a spulberat chiar înaintea plecării sale:

Joe Biden a trebuit să renunţe la summitul programat în Iordania, la care urma să participe împreună cu regele Abdullah al II-lea, preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, şi liderul Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas.

Acesta din urmă și-a anulat participarea după ce un spital din Gaza a fost lovit de o rachetă într-un atac soldat cu sute de victime.

Deşi programul detaliat al vizitei nu a fost dezvăluit din raţiuni de securitate, se ştie că Joe Biden urmează să se întâlnească cu familii ale ostaticilor deţinuţi de Hamas.

”Ziua Furiei” în lumea musulmană – ambasada SUA din Liban atacată


Proteste violente au loc, marți, în multe orașe din țările musulmane din Orientul Mijlociu și nordul Africii, după ce Hezbollah a decretat ”Ziua Furiei”, ca răspuns la bombardarea spitalului din Gaza.

Armata israeliană a susținut din nou, într-o conferință de presă desfășurată în cursul dimineții, că nu Israelul este vinovat pentru cei aproape 500 de morți.

Ambasada SUA din Beirut a fost incendiată de protestatari luni noaptea și este atacată de militanții pro-palestinieni și la această oră. Personalul ambasadei a părăsit țara, iar Departamentul de stat a emis un avertisment pentru cetățenii SUA să nu meargă în Liban.

Manifestanții au încearcat să forțeze pătrunderea în ambasadă, în timp ce forțele de pază resping atacul cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene.

Proteste la Teheran în fața ambasadelor Franței și Marii Britanii

În Iran, o mulțime de oameni a mărșăluit pe străzile din Teheran, în toiul nopții, pentru a protesta față de distrugerea spitalului din nordul Fâșiei Gaza. S-au adunat în Piața Palestina și au pornit către ambasadele Franței și Marii Britanii. Au dat foc drapelului israelian în urale puternice. „Moarte Franței și Angliei”, au strigat protestatarii

Israel își avertizează cetățenii să părăsească Turcia

Mii de turci s-au adunat în fața consulatului israelian din Istanbul. Forțele de securitate turce au folosit spray cu piper și tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe cei care își forțau intrarea în complexul în care se află consulatul.

Israelul și-a avertizat cetățenii, miercuri, să părăsească Turcia „cât mai curând posibil, pentru propria lor siguranță”, în contextul comentariilor făcute de președintele acestei țări. Erdogan a acuzat direct Israelul de bombardarea spitalului din Gaza, la puțin timp după tragedie.

Manifestații pro-palestiniene au avut loc, marți seară, în fața consulatului israelian din Istanbul și în fața ambasadei din Ankara

Asediu la ambasada Franței din Beirut

Sute de oameni s-au adunat și la ambasada Franței din Beirut, au fluturat steaguri ale Hezbollah și au aruncat cu pietre în fața porții principale.

La Amman, protestatarii au încercat să ia cu asalt ambasada Israelului. Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa câteva mii de manifestanți care au scandat sloganuri în sprijinul Hamas și au cerut guvernului să închidă ambasada și să anuleze un tratat de pace cu Israelul.

Șapte aeroporturi din Franța au fost evacuate miercuri, după ce au fost primite mai multe amenințări cu bombă.

Iran cere un embargou total al țărilor islamice asupra Israel

Membrii Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) ar trebui să impună un embargou petrolier şi alte sancţiuni Israelului şi să expulzeze ambasadorii israelieni, a declarat, miercuri, ministrul de externe iranian, Hossein Amirabdollahian.

O reuniune de urgenţă a OIC are loc la Jeddah, în Arabia Saudită, pentru a discuta escaladarea conflictului israeliano-palestinian, după explozia de la spitalul din Gaza „Ministrul de externe cheamă la un embargou imediat şi total asupra Israelului din partea ţărilor islamice, inclusiv sancţiuni petroliere, în plus faţă de expulzarea ambasadorilor israelieni dacă au fost stabilite relaţii cu regimul sionist”, a informat ministerul de la Teheran într-un comunicat.

***

Articole recomandate:

Etichete: ,

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Proteste vin si trec .Ceea ce ramine este insa depopularea Gazei si trimiterea in desert(propunere Egipt ) a palestinienilor si dezmembrarea ,pina la os, a Hamas si Hezbolah impreuna cu alte entitati teroriste mai mici .Iranul a fost pacalit .Terorismul dispare la marginile Europei iar Gaza, ca si enclava ruseasca (sprijinul este evident pentru Hamas ) ,dispare si ea pe model Nogorno .Israel loveste decisiv aceste entitati teroriste .A doua capcana dupa cea din Ucraina a functionat perfect .Aliatul Rusiei Iran (axa de injumatateste )ce folosea si inarma teroristi , va fi facut responsabil .Recenta eroare cu racheta ce a lovit singurul Spital Crestin din Gaza ii transforma pe iranieni in mincinosi aidoma tuturor celor care s-au repezit sa condamne armata Israel .China si Rusia au mintit si ei .In curind se va vedea adevarata forta a armatelor Israel .Trump(laudarosul perfect ) ne-a zis deja ce arme noi vor folosite .J.R.Biden ne zice si el cum SUA are cea mai puternica armata din Istoria omenirii .Vom afla cit de repede se poate .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Proteste vin si trec .Ceea ce ramine este insa depopularea Gazei si trimiterea in desert(propunere Egipt ) a palestinienilor si dezmembrarea ,pina la os, a Hamas si Hezbolah impreuna cu alte entitati teroriste mai mici .Iranul a fost pacalit .Terorismul dispare la marginile Europei iar Gaza, ca si enclava ruseasca (sprijinul este evident pentru Hamas ) ,dispare si ea pe model Nogorno .Israel loveste decisiv aceste entitati teroriste .A doua capcana dupa cea din Ucraina a functionat perfect .Aliatul Rusiei Iran (axa de injumatateste )ce folosea si inarma teroristi , va fi facut responsabil .Recenta eroare cu racheta ce a lovit singurul Spital Crestin din Gaza ii transforma pe iranieni in mincinosi aidoma tuturor celor care s-au repezit sa condamne armata Israel .China si Rusia au mintit si ei .In curind se va vedea adevarata forta a armatelor Israel .Trump(laudarosul perfect ) ne-a zis deja ce arme noi vor folosite .J.R.Biden ne zice si el cum SUA are cea mai puternica armata din Istoria omenirii .Vom afla cit de repede se poate .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: