marți

16 iulie, 2024

18 noiembrie, 2021

Deoarece preţul benzinei la pompă crește constant, preşedintele american Joe Biden a cerut miercuri autorităţii care se ocupă de concurenţă să verifice comportamentul „eventual ilegal” al companiilor petroliere, scrie AFP citată de Agerpres.

Casa Albă i-a cerut într-o scrisoare preşedintelui Federal Trade Commission (FTC), Lina Khan, „să îşi îndrepte atenţia spre semnele tot mai evidente de comportamente dăunătoare pentru consumatori din partea companiilor de petrol şi gaz”.

„FTC are autoritatea să examineze dacă există acţiuni ilegale care afectează bugetele familiilor la pompă. Cred că ar trebuie să începeţi imediat”, a scris Joe Biden.


Casa Albă se confruntă cu nemulţumirea tot mai mare a americanilor faţă de inflaţie, determinată în special de creşterea preţurilor la energie.

Joe Biden subliniază că deşi preţurile la benzina de la pompă au continuat să se majoreze, „costurile rafinăriilor şi industriaşilor din domeniul petrolier au scăzut, iar profiturile lor au crescut”.

El a denunţat „diferenţa inexplicabilă” între preţul la petrolul brut şi preţul combustibilului la pompă. „Nu accept ca americanii care muncesc din greu să plătească mult pentru carburant din cauza unor comportamente care încalcă regulile de concurenţă sau care sunt eventual ilegale”, se mai arată în scrisoarea preşedintelui. „Prin urmare, cer Comisiei să examineze ce se întâmplă cu pieţele de petrol şi gaz”, a scris el.

Preţul unui galon de benzină la pompă (3,78 litri) a crescut cu mai mult de un dolar în ultimul an, situându-se la o medie de 3,41 de dolari la nivel naţional, conform Asociaţiei Auto Americane (AAA).


Cele mai mari recorduri din ultimii 20 de ani au fost atinse săptămâna aceasta în California, când preţul unui galon de benzină a ajuns la 4,69 de dolari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: