luni

15 iulie, 2024

25 ianuarie, 2024

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a trimis miercuri o scrisoare membrilor Congresului SUA în care le solicită aprobarea unei vânzări de avioane Lockheed Martin F-16 în valoare de 20 de miliarde de dolari şi a unor kituri de modernizare către Turcia, au declarat pentru Reuters patru surse familiarizate cu conţinutul scrisorii.

Parlamentul de la Ankara a ratificat marţi aderarea Suediei la NATO, eliminând astfel un obstacol major în calea extinderii Alianţei Nord-Atlantice, după o întârziere de 20 de luni. Sursele citate au indicat că scrisoarea a fost trimisă miercuri şi că administraţia nu a notificat încă în mod oficial Congresul cu privire la planurile sale vizând respectiva tranzacţie.

De ce a fost blocată vânzarea de F-16

Întârzierea Turciei în privinţa ratificării aderării Suediei la NATO a fost un obstacol major în obţinerea aprobării Congresului pentru tranzacţia cu avioane de vânătoare. Legiuitorii americani au declarat că aşteaptă ratificarea, inclusiv semnătura preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, înainte de a decide dacă aprobă sau nu vânzarea.


Casa Albă nu a răspuns unei solicitări de comentarii din partea Reuters.

Departamentul de Stat al SUA a cerut miercuri Ankarei să finalizeze oficial ratificarea aderării Suediei la NATO. Pentru aceasta, Erdogan trebuie să semneze legea privind ratificarea, care apoi va fi publicată în Monitorul Oficial al Turciei. Instrumentul de aderare pentru Suedia trebuie de asemenea trimis la Washington.

Ambasadorul SUA la Ankara, Jeff Flake, a declarat joi, într-un interviu pentru Reuters, că se aşteaptă ca preşedintele Erdogan să promulge în câteva zile legea privind aderarea Suediei la NATO, ceea ce va accelera procedura de aprobare din partea Congresului pentru vânzarea de F-16.

Este probabil ca administraţia Biden să trimită notificarea oficială pentru vânzarea de F-16 odată ce aceste etape sunt finalizate, deşi Departamentul de Stat a refuzat să ofere un calendar precis.


Turcia a cerut în octombrie 2021 să achiziţioneze avioane Lockheed Martin F-16 în valoare de 20 miliarde de dolari şi aproape 80 de kituri de modernizare pentru avioanele sale de luptă pe care le are deja.

Liderii comisiilor pentru relaţii externe ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA examinează fiecare vânzare majoră de arme pentru alte ţări. Ei pun în mod regulat întrebări sau exprimă preocupări cu privire la drepturile omului sau probleme diplomatice care pot întârzia sau stopa astfel de tranzacţii.

***

(Citiți și: ”Turcia a ratificat aderarea Suediei la NATO”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: