În ciuda eșecului propunerii lor inițiale de a organiza un summit cu Rusia, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron insistă să promoveze ideea ”contactului direct” cu Kremlinul.
Departe de a conduce la un dialog productiv cu Rusia, propunerea franco-germană va continua doar să creeze disensiuni în UE și NATO, este opinia lui Jonathan Eyal publicată marți de RUSI International, cel mai vechi grup de reflecție în domeniul apărării și securității din Marea Britanie.
Expertul britanic afirmă:
Au încercat și nu au reușit. Dar sunt hotărâți să încerce din nou, deplin conștienți că vor eșua din nou. Respingerea, săptămâna trecută, de către liderii UE a unei inițiative franco-germane de organizare a unui nou summit cu Rusia ar trebui privită drept un eșec al cancelarului german Angela Merkel și al președintelui francez Emmanuel Macron. La urma urmei, cei mai apropiați și mai consistenți parteneri ai UE sunt obișnuiți să-și impună voința în Europa.
Cu toate acestea, perechea Merkel – Macron ignoră această experiență contondentă.
Imediat după summitul UE de la Bruxelles, vinerea trecută, Emmanul Macron a ținut o conferință de presă la Paris în cadrul căreia a reiterat toate argumentele care tocmai au fost respinse de colegii săi din UE.
O zi după, și Angela Merkel a repetat argumentele potrivit cărora un summit al UE cu Rusia este esențial pentru a face față tensiunilor tot mai mari cu Moscova, afirmând: „Este mai bine nu doar să vorbim între noi despre problemă, ci să confruntăm cu președintele rus cu aceste lucruri și să îi spunem că o cooperare benefică nu poate avea loc pe bazele actuale”.
Dar, de ce persistă Macron și Merkel în această inițiativă, știind clar că este puțin probabil să depășească opoziția dură a membrilor Uniunii din Europa Centrală și de Est?
În esență, pentru că oficialii de la Paris și Berlin cred că, atunci când vine vorba de relația cu Rusia, noii membri ai UE fac parte din problemă, nu din soluție.
Această perspectivă pune în pericol, distruge solidaritatea europeană și condamnă UE la eșecuri repetate.
Cine sunt cei care derapează?
”Discuția a fost complexă și este normal să fie așa. Este normal pentru că, pe subiectul Rusia, nu avem o istorie comună”, a declarat Emmanuel Macron pentru mass-media, vinerea trecută, după ce propunerea de deschidere a discuțiilor directe la nivel înalt cu Rusia a fost respinsă.
La prima vedere, președintele Franței a emis o opinie ce ține de domeniul evidenței: țările manifestă grade diferite de toleranță în gestionarea relațiilor cu Rusia, o consecință a proximității lor geografice și a experiențelor directe recente.
Repetând obsesiv mantra „istoriei diferite”, Emmanuel Macron pierde însă esența problemei: nu este pur și simplu vorba despre perspective diferite în interiorul UE, ci de refuzul persistent, atât al Parisului, cât și al Berlinului, de a accepta că, atunci când vine vorba de relațiile cu Rusia, Franța și Germania sunt cele care împing aberant UE în direcția greșită.
Deși Emmanuel Macron nu a negat niciodată acțiunile agresive ale Rusiei – el însuși a fost, la urma urmei, supus „amestecului” rus în timpul propriei campanii electorale din 2017 -, orice inițiativă a Parisului de a se angaja într-un dialog cu Moscova este judecată de fostele state comuniste din Europa Centrală și de Est prin prisma unei lungi istorii franceze de a se apropia de Rusia prin acceptarea – fie în mod explicit, fie în mod tacit – unor anumite afirmații ale Moscovei.
De exemplu, dorința Rusiei de a exercita în continuare o influență specială asupra statelor din vecinătatea sa a fost hrănită de ideea Franței că relațiile sale cu statele din Europa Centrală și de Est ar trebui tratate ca parte a gestionării mai largi a relațiilor cu Rusia.
Au demonstrat asta mulți președinți francezi: François Mitterrand, care la începutul anilor 1990 a încercat o vreme să prevină extinderea UE către țările din fostul bloc sovietic, fără a le oferi acestora o alternativă de securitate; Jacques Chirac, care le-a spus celor din Europa Centrală și de Est că „au ratat o mare ocazie să tacă”, când s-au opus coaliției ad-hoc franco-ruse ce dorea să împiedice războiul SUA din Irak; Nicolas Sarkozy, care se grăbea să ”împartă prada” cu invadatorii ruși din Georgia în 2008; François Hollande, care pleda pentru ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei după invazia rusă din Ucraina considerând că aceasta a luat„o mușcătură, dar nu a înghițit în întregime” țara vecină.
De ce contează tocmai acum istoria
Este tentant ca toate acestea să fie considerate istorie trecută, povești de ieri, dar Germania și Franța continuă să promoveze un compromis cu Rusia care în ultimă instanță va afecta în primul rând interesele statelor membre plasate în Centrul și Estul Europei.
Luăm exemplul proiectului conductei Nord Stream 2. Conceput să lege Rusia de Germania, va crește dependența Germaniei de produsele energetice rusești și va permite Rusiei să crească presiunea politică asupra Ucrainei. Cu toate acestea, președintele Germaniei, Franz-Walter Steinmeier, apără proiectul, pe care îl prezintă chiar drept o formă de compensare pentru invazia nazistă a Uniunii Sovietice.
Mai mult, oficiali germani continuă să afirme că proiectul este „pur comercial”, în ciuda faptului că niciunul dintre cei mai apropiați aliați ai Germaniei – inclusiv SUA – nu consideră reală această afirmație.
Emmanuel Macron, pe de altă parte, argumentează imperativul apropierii de Rusia prin aceea că doar astfel poate ține Moscova departe de o alianță cu China. Această idee de „triangulism” – noțiunea că trebuie oferite concesii lui Vladimir Putin pentru a menține departe Rusia de China – este nu doar eronată, ci potențial periculoasă.
Printre altele, Franța încurajează Rusia să creadă că are statut de partener privilegiat, iar asta atrage după sine cererea tradițională rusă de stabilire a unor sfere de influență.
Ideea se adaugă altora, la fel de controversate: afirmația că NATO este în „moarte cerebrală” sau afirmația că Alianța a fost înființată „pentru a face față Pactului de la Varșovia”.
Țările din Europa Centrală și de Est percep aceste mesaje nu doar drept simple gafe – lor li se reamintește permanent că guverne consecutive de la Paris și Berlin consideră legăturile lor cu Rusia mult prea importante pentru a fi influențate de Europa Centrală și de Est.
Nimic nu neagă contribuția pe care atât Germania, cât și Franța, au adus-o la securitatea la nivel european, dar rezultatele nu sunt adesea complet convingătoare, cel puțin așa se vede din perspectivă estică.
Analizăm eforturile de reconciliere germane cu Polonia din ultimele trei decenii. Deși au fost autentici și generoși, germanii nu au fost niciodată comparabili ca efort cu cel depus în relația cu Franța.
Vizita lui Macron în statele baltice în octombrie anul trecut a fost un pas în direcția bună, dar a fost primul astfel de turneu efectuat de un șef de stat francez în ultimele două decenii. Atât Germania, cât și Franța contribuie acum la prezența sporită a NATO în Marea Baltică.
Cu toate acestea, acest lucru nu a disipat lipsa de încredere în rândul celor din Europa Centrală și de Est generată de propunerile care vizează Rusiei făcute de un președinte francez care diminuează frecvent alianța militară transatlantică pe care toate fostele state comuniste o consideră piatră de temelie a securității lor.
Forma contează la fel de mult precum conținutul
Parisul și Berlinul nu greșesc neapărat atunci când ridică problema unui dialog cu Rusia. Cu toate acestea, pentru a avea succes, ar fi bine să înceapă prin a articula ce ar trebui să includă acest dialog.
Două sunt argumentele avansate pentru organizarea unui summit cu Rusia, și ambele rămân neconvingătoare.
Primul, propus în mare măsură de Angela Merkel, este că un summit ar permite europenilor să „abordeze toate problemele care ne afectează și, de asemenea, să transmitem direct care sunt domeniile în care dorim să cooperăm” – ca și cum Vladimir Putin nu ar fi încă conștient care sunt problemele Europei în relația cu Rusia și așteaptă un summit pentru a le afla.
Al doilea, susținut de Emmanuel Macron: UE trebuie să organizeze un summit cu Rusia pentru că și SUA a ținut unul cu Putin. „Lăsăm alți oameni să vorbească despre controlul armelor în spațiul nostru. Și nu suntem în jurul mesei – o concepție amuzantă despre putere”, susține Macron că le-a spus celorlalți lideri ai UE care au participat la summit săptămâna trecută.
Emmanuel Macron mai susține că a fost surprins de faptul că Europa Centrală și de Est, care s-a opus inițiativei franco-germane, nu a avut nimic de comentat în legătură cu summitul Joe Biden – Putin de la Geneva. În afară de faptul că această afirmație nu este total corectă (Polonia a exprimat îndoieli serioase), realitatea este că multe state europene au încredere că SUA nu își trădeze aliații în orice negocieri cu Rusia mai mult decât au încredere că Germania și Franța ar proceda la fel.
Dacă Franța și Germania vor să risipească suspiciunile cu privire la motivele lor, nu trebuie să lanseze astfel de inițiative în ultimul moment, fără consultări prealabile.
O astfel de abordare provoacă instantaneu ostilitate și eșuează garantat în a convinge Centrul și Estul Europei.
Și nu e doar asta: singurul care câștigă din acest tip de dezbatere intra-europeană care nu duce nicăieri este omul care stă la Kremlin.
