miercuri

17 iulie, 2024

28 septembrie, 2023

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a sosit joi într-o nouă vizită surpriză la Kiev, anunță Reuters. Jens Stoltenberg a spus că „Ucraina este acum mai aproape de NATO ca niciodată”.

La Kiev se află joi și ministrul francez al apărării, care a mers cu o delegație importantă de industriași din domeniul apărării, precum și ministrul britanic al apărării.

„Astăzi, forţele voastre avansează. Se confruntă cu lupte crâncene, dar câştigă teren puţin câte puţin. Ucrainenii luptă pentru familiile lor şi pentru libertatea lor, în timp ce Moscova luptă pentru iluziile sale imperialiste”, a spus Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă comună cu Volodimir Zelenski.


Secretarul general NATO a anunţat că statele Alianței au încheiate în prezent contracte-cadru cuprinzătoare cu companiile producătoare de armament în valoare de 2,4 miliarde de euro pentru muniţii esenţiale, din care comenzile ferme însumează un miliard de euro.

Aceste contracte, a spus Jens Stoltenberg, le vor permite statelor NATO să-şi completeze stocurile golite de ajutorul militar oferit Ucrainei şi de asemenea să continue să furnizeze armatei ucrainene muniţii, esenţiale în războiul cu Rusia.

Șeful NATO a condamnat atacurile ruseşti cu drone la frontiera Ucrainei cu România. Stoltenberg a spus că nu există nicio dovadă că atacurile cu drone căzute peste graniţă ar fi fost un atac deliberat asupra României, dar le-a catalogat drept „nesăbuite şi destabilizatoare”.

La rândul său, Volodimir Zelenski a insistat ca statele NATO să ofere Ucrainei mai multe sisteme antiaeriene, având în vedere teama privind o nouă campanie de bombardamente ruseşti asupra infrastructurilor energetice ucrainene odată cu apropierea iernii.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: