19 septembrie, 2019

Venitul de cetățenie, o formă de ajutor social destinată persoanelor cu salarii mici sau șomerilor în căutare de muncă, va avea o contribuție extrem de modestă la creșterea PIB-ului Italiei, de doar 0,1%, potrivit estimărilor capital Economics.

În acest context, Guvernul de la Roma va fi nevoit să găsească surse importante de reducere a cheltuielilor publice pentru a se încadra în ținta de deficit de 3% din PIB.

Venitul de cetățenie este ”vârful de lance” al programului de guvernare al Mișcării 5 Stele. Partidul Democrat a implementat o măsură similară, dar mai puțin generoasă, în 2017 – venitul de incluziune.


Datele publicate săptămâna aceasta arată că solicitările a 960.000 de cetățeni au fost acceptate, aceștia urmând să primească, în medie, 481 de euro. Plățile vor începe luna aceasta și vor avea un impact bugetar de 5,5 miliarde de euro pe an, echivalentul a 0,3% din PIB-ul Italiei. Veniturile sunt încărcate pe un card, iar dacă nu sunt folosite până la sfârșitul lunii, dispar.

În teorie, creșterea PIB-ului ar trebui să fie tot de 0,3%.

”Cu toate acestea, în practică bănuim că avansul PIB va fi ceva mai redus. Primul motiv este faptul că venitul înlocuiește fostul venit de incluziune, pentru care guvernul plătea circa două miliarde de euro pe an. Al doilea motiv este că banii de pe aceste carduri sunt fungibili – beneficiarii ar putea să îi folosească pentru a-și reduce cheltuielile din salarii, economii sau împrumuturi”, notează economiștii.

Pe de altă parte, aceste venituri i-ar putea determina pe unii italieni să reintre în piața forței de muncă, acesta fiind legat de obligația ca șomerii să fie în căutarea unui loc de muncă. Italia nu suferă însă de un deficit de angajați, ci de un deficit de locuri de muncă, punctează specialiștii capital Economics.


”Având în vedere toate aceste lucruri, venitul de cetățenie ar putea crește PIB-ul de anul viitor cu doar 0,1 puncte procentuale. Iar dacă este contrabalansat de eventuale creșteri de taxe sau reduceri de cheltuieli în alte zone, nu va avea niciun impact asupra avansului economic”, se arată în raport.

În mai, Comisia Europeană estima că Italia va înregistra un deficit bugetar de 3,5% din PIB în 2020. Prognoza se baza pe presupunerea că executivul italian nu va majora TVA-ul în ianuarie, măsură pe care nici noul guvern nu plănuiește să o implementeze.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: