miercuri

17 iulie, 2024

23 februarie, 2022

Israelul a bombardat, miercuri dimineață, orașul sirian Quneitra (foto) și a provocat pagube materiale, scrie agenţia oficială siriană Sana, citată de AFP și News.ro.

”Inamicul israelian a efectuat un atac cu mai multe rachete de tip sol-sol” din Platoul Golan, anexat de Israel, vizând oraşul Quneitra, către ora locală 0.30 (şi ora României), a anunţat miercuri Sana, care citează o sursă militară şi anunţă pagube materiale fără să facă însă alte precizări.

Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, anunţă că au avut loc explozii la Quneitra, ”în urma unor atacuri israeliene vizând posturi militare”.


Acesta este al treilea bombardament pe care Israelul îl efectuează împotriva Siriei de la începutul lunii, după atacuri la 17 februarie vizând un post militar în oraşul Zakiya, la sud de Damasc, şi la 8 februarie împotriva unor baterii antiaeriene, în urma unui tir de rachetă din Siria.

Israelul a efectuat, de la începutul Războiului din Siria, în 2011, sute de atacuri vizând teritoriul sirian, țintind poziţii ale militarilor regimului lui Bashar al-Assad, dar şi forţe iraniene şi din cadrul Hezbollahului libanez, care luptă alături de regimul de la Damasc.


Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: