marți

23 aprilie, 2024

15 mai, 2021

Confruntările violente dintre trupele israeliene și palestinieni s-au extins în Cisiordania, iar cele două părți ale conflictului au continuat și pe parcursul nopții să lanseze rachete.

Militanţi palestinieni au lansat peste 2.000 rachete din Fâşia Gaza, au anunţat vineri seara forţele armate israeliene. Scutul antirachetă Iron Dome din Israel a interceptat aproape 1.000 dintre rachete, a precizat armata israeliană.

Unitatea radar a sistemului detectează rachete şi transmite informaţii către un lansator de rachete care trimite o rachetă interceptoare pentru a distruge racheta înainte de a ateriza.


Armata israeliană are ordine stricte de a lansa rachete interceptoare numai dacă un atac ameninţă zonele locuite, potrivit media.

De la debutul conflictului acestui nou val de violenţe în Orientul Mijlociu (luni), 119 de palestinieni, între care 31 de copii, au fost ucişi în Fâşia Gaza, conform unui bilanţ reactualizat de Ministerul local al Sănătăţii. În Israel, numărul morţilor a crescut la opt, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Protestele palestinienilor se extind

Cel puțin 10 palestinieni au murit după conflictele din Cisiordania, iar sute au fost răniți. Trupele israeliene au folosit gaz lacrimogen, gloanțe de cauciuc dar și muniție de război, în timp ce palestinienii au aruncat cu bombe incendiare.

Confruntările din Cisiordania marchează lărgirea conflictului și celor mai extinse violențe în această regiune din ultimii ani, scrie BBC, citată de Digi24.


Vineri, proteste ample au început în mai multe orașe din Cisiordania, iar situația a degenerat rapid în confruntări între soldați israelieni și palestinieni.

În paralele, manifestații au avut loc și în apropierea granițelor cu Iordania și Libanul, în sprijinul palestinienilor.

Trei rachete au fost lansate din Siria spre teritoriul israelian

Trei rachete au fost trase vineri seară din Siria în direcţia Israelului, primele de la debutul escaladării violenţelor între armata israeliană şi Hamasul palestinian, potrivit unei surse militare de la Ierusalimcitată de AFP și preluată de Agerpres.

O rachetă a căzut pe teritoriul sirian, iar celelalte două au lovit zone nelocuite din nordul Israelului, a indicat armata israeliană.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), nu a putut preciza dacă tirurile au vizat Israelul ori au fost rezultatul luptelor sporadice în curs între armata siriană şi grupurile de opoziţie armate.

SUA au trimis un emisar special pentru a media conflictul

Un trimis special al Statelor Unite a ajuns sâmbătă la Ierusalim, în vederea dezescaladării conflictului. Hady Amr va lua parte la discuții cu oficiali israelieni, palestinieni și de la Organizația Națiunilor Unite pentru a putea ajunge la un compromis și un armistițiu între cele două părți.

Hady Amr a fost trimis de secretarul de stat Antony Blinken, iar sosirea sa în Israel reprezintă unul dintre eforturile administrației Biden de a soluția sau dezescalada conflictul sângeros din Israel, scrie BBC, citată de Digi24.

Ambasada americană la Ierusalim a publicat pe Twitter o fotografie de la sosirea lui Amr și menționând că Amr  „va sublinia nevoia de a lucra pentru revenirea la calm, cu recunoașterea dreptului Israelului de a se apăra”.

„Israelienii și palestinienii merită în mod egal libertate securitate, demnitate și prosperitate”, se mai arată în mesajul ambasadei.

Germania cataloghează tirurile Hamas în Israel drept ”atacuri teroriste” 

Tirurile de proiectile trase către Israel de către mişcarea islamistă palestiniană armată Hamas constituie un ”atac terorist”, a denunțat vineri Guvernul Angelei Merkel, conform AFP, preluată de News.ro.

”Este vorba despre atacuri teroriste, care au doar scopul de a ucide oameni, fără vreo distincţie, şi de a răspândi în mod arbitrar frica”, denunţă într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

Guvernul Angelei Merkel apără ”dreptul Israelului la legitimă apărare împotriva acestor atacuri”, a subliniat el.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: