marți

16 iulie, 2024

24 ianuarie, 2022

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a primit două amenzi, în valoare de 1.000 de lei fiecare, pentru încălcarea carantinei, scrie Digi24.

IPS Teodosie este în carantină de la sfârşitul săptămânii trecute, după a intrat în contact cu o persoană confirmată pozitiv cu Covid-19 de către Direcţia de Sănătate Publică.

Luni dimineață, polițiștii sesizați din oficiu l-au penalizat cu 1.000 de lei pe IPS Teodosie pentru că a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, slujbă transmisă online.


„Astăzi, în jurul orei 8,00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au identificat, în interiorul unei biserici din municipiul Constanţa, un bărbat, de 66 de ani, care nu a respectat prevederile legale în ceea ce priveşte măsurile de carantină, conform Legii 55/2020. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

IPS Teodosie a primit a doua amendă pe ziua de luni, tot de 1.000 de lei, după ce a fost găsit pe stradă, deși era obligat să stea în carantină.

Luni, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 3 Constanța au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla pe Strada Arhiepiscopiei din municipiul Constanța, deși pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: