Serviciile Comisiei Europene au respins și noua variantă a draftului Acordului de Parteneriat transmisă recent de Ministerul Fondurilor Europene la Bruxelles, pentru negocierea priorităților de finanțare din următorul exercițiu financiar 2014 – 2020, susține vineri Institul pentru Politici Publice (IPP), într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, Comisia Europeană ar considera că este ”imatur” proiectul transmis de autoritățile române.
”Cea mai recentă variantă a documentului de negociere asumată de Guvernul României nu este profesionistă, aprecierea reprezentanților Comisiei Europene fiind, în opinia IPP, o dovadă clară a superficialității cu care s-au desfășurat consultările cu segmentele interesate din societate, respectiv a calității slabe a consultanței care s-a contractat în ultimele luni pentru a pregăti acest document”, susține organizația non-guvernamentală.
În privința regionalizării, IPP afirmă că reprezentanții Comisiei Europene au fost foarte expliciți spunând că niciun oficial nu a cerut României să înființeze regiuni, nici măcar să descentralizeze Autoritățile de Management la nivel regional.
Dimpotrivă, oficialii de la Bruxelles ”consideră că nu este de dorit un asemenea proces de descentralizare a AM în România, în condițiile capacității naționale existente regionalizarea managementului fondurilor europene putând reprezenta în viitor un regres”.
Astfel, IPP face apel la premierul Victor Ponta să se implice personal, cu seriozitate, în procesul de constituire a Acordului de Parteneriat 2014-2020, în condițiile în care România este ”statul cel mai înapoiat din punct de vedere al stadiului negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene în legătură cu viitorul exercițiu financiar al UE”.
”Facem un apel către Premierul Victor Ponta să trateze cu seriozitate pregătirea acestui document care reprezintă fundamentul modului în care urmează să se cheltuiască banii în proiecte de dezvoltare aferente următorilor 7 ani în România.
Susținerea unui document neprofesionist, chiar daca va fi până la urmă semnat și de către Comisie, va înseamna alți 7 ani de stagnare dacă nu regres și implicit frustrări că fondurile europene nu duc la țintele de modernizare așteptate de români, ceea ce va duce, curând, la amplificarea sentimentelor anti-europene”, se mai arată în comunicatul IPP.
De asemenea, IPP face apel și la ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, ”să producă orice fel de declarație, scrisă sau verbală, a unui oficial de la Bruxelles, care să îi sprijine pledoaria din țară în susținerea eficientizării managementului fondurilor europene prin regionalizarea autorităților de management”.
Dacă se confirmă oficial informațiile comunicate de IPP, acest episod ar fi al doilea în care Ministerul Fondurilor Europene, sub conducerea ministrului Eugen Teodorovici, este criticat în termeni duri de serviciile Comisiei Europene pentru pregătirea absorbției fondurilor UE de către România în următorul cadru financiar european.
Anterior, cursdeguvernare.ro a prezentat o scrisoare transmisă în 7 martie 2013 de Normunds Popens, directorul general adjunct pentru Politică, Performanță și Conformitate din cadrul Directoratului General de Politică Regională și Urbanism al Comisiei Europene, ministrului Fondurilor Europene Eugen Teodorovici, în care oficialul de la Bruxelles critica fără niciun fel de rezerve documentația transmisă de România în pregătirea Acordului de parteneriat pentru perioada 2014-2020.
”Propunerea făcută de guvernul României nu întrunește încă minimele condiții de calitate și credibilitate pentru a permite un dialog informal eficient privind viitoarele documente de programare”, scria directorul general adjunct pentru Politică, Performanță și Conformitate.
În 6 iunie 2013, MFE a anunțat că a transmis Comisiei Europene prima versiune a proiectului de Acord de parteneriat.