Ionuț Stanimir / Ce fel de populism vrem în România?

Populismul românesc nu are o ”față europeană”: iar acesta e un lucru bun. Foarte bun.
Dacă ar trebui să alegem un cuvânt pentru a descrie atitudinile predominante în societate față de politică și instituții politice globale, europene sau românești acest cuvânt ar fi „nemulțumire„.

Curentele și mișcările care rezultă din această mare nemulțumire globală au fost etichetate frecvent: anti-instituționale, naționaliste ori populiste.

În fața schimbărilor culturale și sociale accelerate de globalizare si tehnologie, elitele politice sunt lovite de irelevanță, asociată corupției ori incompetenței. Ca urmare, destul de frecvent, populismul se naște dintr-un stil de politică defensiv care urmărește să creeze un „altul” pe care să dea vina. Pentru stânga, „celălalt” este elita – economică, financiară, politică. Pentru populiștii de dreapta, străinii, imigranții sau minoritățile etnice și religioase servesc aceluiași scop.

Astazi, avansul masiv al prosperității la nivel global (suntem, în pofida percepției generale, în cel mai propice moment al omenirii) a mutat la stânga paradigma neoliberală din anii 80. Consensul social actual se ancorează în egalitatea drepturilor politice și civile cu drepturile sociale si economice – discursul despre egalitate.

Popoarele și agresorii lor imaginari

Puterea a divorțat de politică, pentru că a devenit globalizată și distribuită unor entități ne-statale (republica Facebook/guvernarea mondială a multinaționalelor) sau para-statale (Uniunea Europeană) iar politica și politicienii locali au rămas fară putere. Iar atunci când soluțiile nu mai sunt la îndemână, declinul încrederii în instituții naște o tendință politică de a recupera puterea cu orice preț: prin autoritarism, prin naționalism, prin anti-elitism, toate configurând discursul identitar: noi împotriva lor.

Această variantă a populismului este cât se poate de evidentă în Europa Centrală și de Est (emigrația a depopulat masiv aceste țări), unde deja numeroși lideri politici condamnă controlul constituțional, presa independentă, ignoranța instituțiilor europene și lipsa de patriotism a elitelor.
Societățile se împart între cei care acceptă schimbarea și globalizarea și cei care se tem de ea, între cei care trăiesc în zone metropolitane cosmopolite și cei care trăiesc în orașele mici sau în rural. Alternativa pe care o văd aceștia este efectiv mai puțină democrație: politica autoritaristă, deseori asumată de un lider carismatic anti-elită, care pune în aplicare voința poporului, liber, ba chiar ostil controlului și echilibrului instituțional.

Poporul se transformă într-o victimă a unui agresor imaginar, care are nevoie de un autointitulat protector. În acest context, intervine comunicarea de putere asupra realității (post-adevărul), democrația directă prin negarea instituțiilor, politica iremediabil ancorată în logica emoțiilor (sic) și a moralității simplificate.

România populismului ”atipic”: pulsul ignorat al poporului și paradoxurile sale

Se poate spune fără să fie vreo exagerare faptul că neîncrederea în instituţiile statului propriu este, în România, una dintre cele mai mari din UE.

Societatea pare blocată in bătălii politice pentru dominare, nu pentru dezvoltare: cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Consensul social se realizează în jurul emoțiilor puternice (apartenență / pericol) dând naștere unei societăți nevrotice, frustrată, anxioasă, depresivă, obsedată de control.

La o analiză factuală, concluziile sunt nuanțate, conform unui sondaj realizat la mijlocul anului 2018 de către Center for Insights in Survey Research al International Republican Institute .

77% dintre români credeau la mijlocul anului 2018 că țara se îndreaptă într-o direcție greșită (72% in cel mai recent sondaj omnibus – CURS dec. 2018).
42% dintre toți respondeții afirmă că problema cea mai mare a României este nivelul de trai.
31% afirmă că este corupția.

De altfel, 93% dintre români consideră corupția ca fiind larg extinsă în România.

Parlamentul (46%), Guvernul (44%) și Autoritățile locale (37%) sunt văzute ca fiind cele mai corupte instituții. Responsabili pentru adresarea problemelor de corupție ar fi Liderii politici (77%), Cetățenii (62%), Angajații din sectorul public (53%) și Mass-media (46%).

Partidele politice sunt creditate cu puțină încredere (19%) privitor la contribuția pentru rezolvarea problemelor țării, Prim-Ministrul (27%), Parlamentul (28%) și Guvernul (30%) înregistrează procente asemănătoare.

Dintre instituțiile creditate cu multă încredere în acest sens se disting Mass-media creditată cu 52%, Curțile de Justiție cu 44%, Intelectualii 44% și Președintele 43%.

60% dintre români consideră că democrația nu funcționează bine.

40% chiar nu (NU!) sunt convinși că democrația este cea mai bună formă de guvernare pentru România, iar 52% spun ca este nevoie de un lider puternic care să nu țină seama de Parlament sau Curțile de Justiție pentru lua măsuri.

Problemele democrației românești sunt văzute ca fiind în principal corupția/necinstea liderilor – 43%, incompetența sau interesul egoist al liderilor – 31%.

Cu toate acestea întrebați în privința rolurilor, procedurilor și puterilor instituțiilor peste 65% nu susțin vreun compromis în acest sens pentru a face politica cu adevărat funcțională.

Cât despre Europa – 85% dintre respondeții români consideră ca apartenența la UE este un lucru bun pentru România, iar cel mai mare beneficiu ar fi fondurile europene – 65% și oportunitățile economice – 46%.

Cea mai mare problemă a Uniunii Europene este legată de faptul ca nu asigură îndeajuns de multă prosperitate – 42%.

Populismul conjunctural și nevoia de un nou contract social

Putem, cu datele de mai sus, să schițăm deja un portret:

românii sunt pro-europeni, dezamăgiți de instituțiile politice locale, nemulțumiți de corupție – pe de o parte, dar pe de altă parte preocupați și îngrijorați de nivelul de trai mai mult decât de orice altceva. Iar atenția acordată cu preponderență nivelului de trai e legitimă: datele Eurostat arată că în 2017, mai mult de o treime din populaţie era expusă riscului sărăciei sau excluziunii sociale în România (35,7%), iar 1 din 5 români trăiau chiar la limita sărăciei.

Nu avem decât un populism conjunctural în România, legat strict de o sărăcie ce pare întreținută cu grijă. Clasa politică este compromisă în ochii publicului de percepțiile privind răspândirea corupției, lipsa de onestitate și de competență a liderilor politici.

Uniunea Europeană ține loc de reper instituțional, dar nu ține loc de bunăstare.

De aceea populismul are deschisă o poartă largă pe canalul economic.

Evoluțiile legate de antagonizarea economică între stat și capitalul străin, între politicile de redistribuție și legitimitatea profitului privat, între prudență fiscală și finanțarea deficitului vor avansa și foarte probabil vor deschide și poarta populismului politic, identitar, mai ales că populismele economice au capacitatea de a da rezultate rapid, înainte să devină toxice.

Care este soluția pentru un nou contract social? Conectivitate, Civilitate, Co-responsabilitate.

UE si fondurile sale sunt cel mai utile acolo unde asigură infrastructura pentru a elibera din izolare, sărăcie și dezumanizare sute de mii, poate chiar milioane de oameni.

Iar aportul social al mediului de afaceri să se concentreze, dincolo de profit, pe coresponsabilitatea – specifică unei elite autentice – asupra genului de societate în care-și desfășoară afacerile.

Restul e educație și presă independentă.

Ce-ar mai rămâne atunci din populismul românesc?

***
Articol apărut în nr. 99 al CRONICILOR Curs de Guvernare. 

Ce sunt CRONICILE –  un LINK informativ AICI.

Nr. 99 din CRONICI – cu un hint la sumar – un LINK AICI.