19 noiembrie, 2020

România va încheia acest an cu un deficit bugetar de 9,5% şi există riscul ca valoarea indicatorului să fie chiar mai mare decât această prognoză, ca urmare a impactului pandemiei în economie, potrivit lui Ionuţ Dumitru, economist şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal.

„Aţi văzut rectificarea bugetară, la rectificări deficitul a tot crescut şi suntem acum la 9,1%. Estimarea noastră a fost de la început 9,5% şi se pare că estimările oficiale se apropie de ce vedeam noi. Riscurile sunt chiar să avem un deficit mai mare de 9,5%, date fiind ultimele evoluţii la nivelul crizei sanitare şi impactul lor în economie”, a precizat Ionuț Dumitru, citat de Agerpres.

Ministerul Finanţelor Publice a proiectat a treia rectificare bugetară a anului cu un deficit de 9,1% din Produsul Intern Brut şi o contracţie economică de 4,2%.

Comisia Europeană se așteaptă la un deficit bugetar de 10,3% la o contracție a PIB de 5,2%, iar pentru anul viitor, deficitul bugetar ar urma să coboare la -11,3%, chiar dacă economia ar crește cu 3,3%.

(Citiți și: „Deficit bugetar de 10,3% în 2020 – prognoza de toamnă a Comisiei Europene pentru România”)

Suportul oferit în pandemie de statul român pentru mediul economic a fost mai mic decât în alte state, pentru că România avea deja un deficit foarte mare încă de anul trecut şi, din această cauză, a avut un spaţiu de manevră mai mic, potrivit economistului citat.

Împrumuturi de stat pentru salarii și asistență socială

„Dacă s-ar majora pensiile cu 40%, am fi într-o situaţie inedită, fără precedent, în care să nu ne ajungă toate veniturile din taxe şi impozite să plătim salarii şi asistenţă socială, în primul rând pensii, ceea ce este o situaţie de negestionat, aş spune”, a mai psus Ionuț Dumitru.

Deja „factura socială are un nivel foarte înalt, consumă cam toate veniturile din taxe şi impozite”.

„Salariile se apropie de 12% din PIB, faţă de media europeană de 10%, în condiţiile în care veniturile fiscale din România sunt de 27% din PIB, versus media europeană de 40% din PIB”, a amintit economistul citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Buna seara,

    In afara de calitatea de economist sef al Raiffeisen Bank si simplu cetatean, ce altceva il mai califica pe acest om sa emita judecati de valoare cu privire la viitorul fiscal din Romania ? Daca mai are cineva curiozitatea de a se intoarce la perioada cind Ionut Dumitru era presedinte al Consiliului Fiscal si exprima atunci (ca si acum)de pe pozitii partinice evidente (desi poate nu explicit asumate) judecati de valoare apocaliptice cu privire la orice masura de reducere a taxelor, poate isi va da seama de credibilitatea scenariilor pe care le proiecteaza in viata publica. Si daca ii va reusi macar o data din zece incercari, pun pariu ca va da la spate celelalte noua chixuri si va iesi triumfalist : „V-am spus eu !!”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: