19 decembrie, 2016

investitiiSoldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a ajuns anul trecut la 64.433 milioane  euro, echivalentul a circa 40% din PIB-ul anual.

Datele centralizate și publicate de BNR arată că 70% din această sumă (45.098 milioane euro) s-a constituit în aport la capitalurile proprii (inclusiv profitul reinvestit) ale firmelor străine. Restul de 30% a fost reprezentat de creditul net primit de acestea din afara țării (19.335 milioane euro).

Este rezultatul majorării ISD pe ansamblul domeniilor de activitate cu mai mult de patru miliarde euro, în condițiile în care construcțiile și tranzacțiile imobiliare și-au adjudecat aproape jumătate din această creștere ( +1,96 miliarde euro).


Fapt notabil, investițiile noi în industria prelucrătoare ( +1,2 miliarde euro) le-au devansat pe cele în comerț ( +0,8 miliarde euro).

aActivitățile profesionale și tehnice au reprezentat un punct de interes evident pentru investitorii străini și au adus aproape un miliard de euro, ceea ce nu e deloc rău din perspectiva dezideratului de a dezvolta sectoarele cu valoarea adăugată mai ridicată. Oarecum surprinzător, segmentul IT apare pe sold cu un plus de doar 92 de milioane de euro, ceea ce ar putea ridica semne de întrebare.

Contrar retoricii publice și a ideii că avem o țară cu un potențial turistic remarcabil, pe zona de hoteluri și restaurante apare un minus de 37 de milioane de euro față de anul precedent.

La care se adaugă sume mult mai mari negative în industria extractivă (aproape -1,4 miliarde euro ?!) și energie electrică, gaze și apă (cu o evoluție în scădere undeva spre 400 de milioane de euro).


De reținut, soldul imobilizărilor corporale şi necorporale a avansat între 2014 și 2015 cu doar 87 de milioane de euro, de la 30.883 milioane euro la 30.970 milioane euro. Ca urmare a acestui fapt, a trecut de la o pondere majoritară la una minoritară în cadrul soldului ISD (de la 51,3% la 48,1%%). Ceea ce indică o anumită reducere a gradului de stabilitate al investițiilor străine.

Cum a evoluat activitatea productivă a firmelor ISD

Activitatea productivă  firmelor cu capital străin a fost crescătoare în toată perioada 2009 – 2015, cu excepția unei ușoare diminuări a cifrei de afaceri în anul 2014 și a unei scăderi trecătoare a numărului de angajați în anul 2010 (vezi tabelul). De altfel, 2015 a marcat traversarea pragului de 1,2 milioane de persoane care și-au găsit de lucru în întreprinderi ISD.

b

Per total, veniturile nete obținute de către investitorii străini direcți în România anul trecut s-au ridicat la suma de 3.746 milioane euro. Ele au rezultat din profiturile de 6.038 milioane euro diminuate cu pierderile declarate a fi la nivelul de 3.129 milioane euro (sold 2.909 milioane euro). Cu precizarea că dividendele repartizate investitorilor străini au fost de 2.399 milioane euro iar 510 milioane euro reprezintă valoarea profitului reinvestit.

La soldul de circa 2,9 miliarde euro s-au adăugat veniturile nete din dobânzi primite la creditele acordate de firmele-mamă întreprinderilor lor din România, în sumă de 837 milioane euro.

Pentru a ne poziționa în raport cu dimensiunea economiei, menționăm că, una peste alta, veniturile nete aduse de investițiile străine făcute în România au reprezentat în 2015 cam 2,2% din PIB.

În fine, ar mai trebui menționată importanța acestor întreprinderi ISD în ceea ce privește comerțul exterior, unde au realizat 69,4% din exporturi și 62,8% pe partea de importuri (și chiar mai mult, 77,8% la export și 77,1% la import în industria prelucrătoare). De reținut inversarea acestui raport pe partea de servicii ( 55,1% la 56,9%) și, mai ales, de comerț (35,2% la 47,8% din totalul sectorului).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: