marți

16 iulie, 2024

6 iunie, 2024

Antibiotice SA va beneficia de o investiţie de 100 milioane de euro, fonduri europene, pentru producţia de medicamente critice. Prin aceste investiții ce vor fi încheiate până cel târziu la jumătatea anului 2027, compania va crește numărul de medicamente critice la 45, de la 25 în prezent.

Directorul general al Antibiotice SA Iaşi, Ioan Nani, a declarat că Germania şi România sunt singurele state care au depus proiecte în programul STEP (Strategic Technologies for Europe Platform) derulat de Uniunea Europeană pentru a dezvolta producţie de medicamente critice pentru consumul populaţiei.

Un nou centru de cercetare și două unități de producție

„Eforturile investiţionale se vor duce spre un centru nou de cercetare care va consolida producţia de medicamente la Iaşi şi în două situri noi de producţie, pentru care Europa are încă probleme în asigurarea consumului real pentru populaţie. Şi în America se discută intens despre producţia de medicamente critice. Am primit azi o veste minunată de la domnul ministru, că suntem aproape de aprobarea acestei investiţii de 100 milioane de euro”, a declarat directorul general al Antibiotice Iaşi, citat de Agerpres.


Medicamentele critice sunt cele care pun în dificultate actul de însănătoşire a populaţiei, atunci când lipsesc.

Directorul Nani a se intenționează creșterea tipurilor de medicamente critice, de la 25 de produse, câte sunt acum în portofoliul companiei, la 45.

„De exemplu, în perioadele reci lipsesc unele medicamente. În majoritatea ţărilor europene este o criză mare pentru că exista un producător în Europa, unul in India şi unul în America. Noi avem 25 de asemenea produse în portofoliu acum, prioritar e ca unii care au astfel de produse să investească, să crească numărul produselor din portofoliu. Vom atinge 45 de produse critice”, a menţionat directorul general Ioan Nani.

Investiţiile urmează să fie finalizate la sfârşitul anului 2026 sau la mijlocul anului 2027.


Înfiinţată în 1955, întreprinderea Antibiotice are o tradiţie de aproape 70 de ani în fabricarea de produse farmaceutice finite şi de ingrediente farmaceutice active (API). În prezent, compania, listată la Bursa de Valori Bucureşti la categoria Premium din anul 1997, este lider mondial în producerea de Nystatin API şi cel mai mare producător român de medicamente generice, având parteneriate de afaceri solide cu diferite entităţi internaţionale. Pachetul majoritar de acţiuni al societăţii este deţinut de Ministerul Sănătăţii, iar restul de actori privaţi.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: