Interviu Șerban Țigănaș / Cum a ajuns planificarea strategică urbană a orașelor românești pe mâna grupurilor de interese

Textul de mai jos e compus din fragmente ale interviului apărut în publicația exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare:

Șerban Țigănaș – președinte al Ordinului Arhitecților din România în perioada 2010-2018 – arhitect implicat în încercarea de-a da coerență mecanismelor de legislație și implementare în ce privește administrarea urbanistică a oraselor de către administrațiile politice, pune degetul pe câteva răni.

Mai 2019: Cum arată, din punct de vedere urbanistic, orașele românești și care e trendul de evoluție? Și de ce arată așa? Unde se termină legislația urbanistică și unde începe realitatea românească, în ce privește specificul local de-a ne construi și administra orașele?

Textul integral poate fi citit în CRONICILE (exclusiv print), apărută sub schița din perspectivă istorică a momentului pe care-l trăim: ”Cum își petrece România ora ei astrală”. 

Despre ce sunt CRONICILE – un LINK-AICI. 

Sumarul numărului 98 al CRONICILOR (care merge în numărătoare inversă, de la 100 spre 001) – un LINK-AICI

(Redacția)

***

(……………………..)

CRONICILE:
Dacă ar fi să înșirați trei-patru-cinci caracteristici ale acestui moment în urbanismul românesc, în arhitectura orașelor românești, în maniera de administrare a patrimoniului în orașele românești, care ar fi acestea?

ȘERBAN ȚIGĂNAȘ:
Să începem de la mare la mic sau de la capilar spre strategic.

Putem vorbi cadrul conceptual, legislativ, normativ, procedural, care e fundamental pentru guvernanți. Apoi ne putem referi la administrare, administrație publică, deci la partea de implementare. Și apoi ne putem referi efectiv capilar la fiecare entitate, fie că e instituție, organizație, firmă, familie, individ, care evident, deși sunt celulele unui întreg sistem îi dau direcția.

La nivel de cadru:
A existat o inerție. Nu s-a construit un cadru nou. N-a existat un model. Se spune că foarte mult din legislația românească este de influență franceză, un sistem de drept, un sistem urban are legătură cu lucrul ăsta. Dar oare am discutat cu francezii în momentul respectiv și să vedem ce nu-i bine? Am discutat la 10 ani după.

A fost un audit al urbanismului românesc undeva după anii 2000 în care experții francezi ne-au spus exact ce Nu ne așteptam. Ne-au arătat unde am dat-o în bară, DAR, în momentul respectiv, urbaniștii români au fost discreți cu concluziile auditului respectiv.

(…………………….)

Se construiește în sensul invers decât ar fi normal: se pleacă de la momentul în care trebuie să tai panglica la ctitorie

CRONICILE:
Credeți că aceasta este o caracteristică în general a administrațiilor românești de orașe?

ȘERBAN ȚIGĂNAȘ:
Cred că da. Când lucrurile sunt numai cifre și timpi, și ciclu electoral și trebuie să livrezi în momentul în care ai impactul cel mai bun, să tai panglica când trebuie.

Știm toate fenomenele ăstea, lucrurile încep să fie văzute reversibil. Din experiența mea, am văzut foarte multe proiecte publice. Se pornește invers: când trebuie să tai panglica? La momentul X, pentru că sunt alegerile nu știu care, sau mi se termină mandatul. Cât timp trebuie să construiască cineva chestia asta? Cât trebuie pentru pregătirea licitației? Atâta. Cât timp mai rămâne pentru proiectare, pentru gândire? Eventual atâta, pentru că nu-mi iese mie ca primar toată socoteala.

Adică se face invers decât ar trebui. Or, orice construcție publică serioasă se realizează într-un ciclu de șapte-zece ani din momentul în care ai avut ideea, te-ai decis, ai gândit, ai proiectat, ai avizat, ai construit, ai dat în funcțiune. Mandatele de primar nu sunt de șapte ani. Și atunci toate investițiile publice, toate aceste lucruri sunt afectate de obsesia asta de a livra, de a-mi pune numele pe orice, de a echivala orice ctitorie cu persoana primarului, respectiv cu partidul din care ea provine.

Societatea noastră asociază tot ce se construiește cu numele conducătorului.

Autoritatea publică a scăpat din mână planificarea strategică a urbanismului: a privatizat-o către grupurile de interese

CRONICILE:
Planurile urbanistice.  Coerență, acordul atât cu trecutul, cât și cu prezentul, funcționabilitate și fezabilitate.

ȘERBAN ȚIGĂNAȘ:
Asta e de fapt esența discuției de fapt. Cum s-au generat aceste planuri urbanistice?

În anii ʼ90, a existat o persoană, un guru al urbanismului românesc, o minte antrenată, un profesor în cunoștință de cauză, cu care a fost asociată întreaga gândire a unui nou sistem al lui și al discipolilor lui. Intențiile au fost extrem de bune, dar au condus la eșec, pentru că însăși această persoană a recunoscut, după aproape 20 de ani: sistemul a fost bun, dar n-am avut cu cine – aplicarea a fost proastă. Eu aș spune altfel: dacă sistemul n-a putut fi aplicat, el n-a fost bun.

CRONICILE:
Dar aplicarea a fost proastă din cauza faptului că era legea inadecvată sau din cauza relei credințe și a corupției din sistem?

ȘERBAN ȚIGĂNAȘ:
Fără îndoială și, și. Nu poate fi planul bun dacă nu ții cont de condițiile de aplicare, de calitatea aplicanților, de cultura construirii în general. Trebuia să țină cont că această legislație este pentru societatea românească, care este într-o tranziție culturală, care are nevoie de anumite organisme de implementare.

Sunt colegi de-ai mei care au contabilizat de câte ori a fost schimbată legea urmabismului și câte zeci de ajustări a suferit și încă se produc astfel de lucruri. Vorba mea a fost că ea a fost vulcanizată. Se spărgea anvelopa, ieșea aer, avem probleme cu spațiile verzi, punem un petec. Avem probleme cu patrimoniul, punem două petece. Avem probleme cu supermarketurile, mai punem un petec cald sau rece nu știu unde.

(……………………………)

Ce ne-au spus francezii, la acel audit din anul 2000:

Marea greșeală a urbanismului românesc a fost faptul că el a privatizat planificarea urbană. În ce sens? Tot ce înseamnă planuri urbanistice este făcut în mediul privat de operatori privați, de firme private, de grupări de firme private, de experți, consultanți. Totul se scoate la licitație.

S-a constat ulterior, am cunoscuți care au făcut cercetarea asta, că sunt unele strategii copy-paste cum se spune acum. Unii care au uitat chiar și să schimbe numele orasului. Găsim strategia de la Vrancea în nu știu ce alt oraș. Așa s-au făcut strategică, planificarea municipală, regională, metropolitană, nemaivorbind de planificarea zonală, aceste PUZ-uri. Ai PUZ? Am PUZ. Ești mare, faci avere.

Asta în condițiile în toate țările astea spre care ne uităm ca modele, și în Franța, și în Marea Britanie, și în Germania, municipalitatea, primăria, administrația, guvernul au instituții de proiectare, de planificare urbană și controlează această planificare. Planificare generală este controlată, coordonată de administrație și realizată în proporții importante în ceea ce privește chestiunile strategice.

(………………..)

Piața Matache a fost dărâmată din răzbunare

CRONICILE:
Piața Matache ar fi un exemplu de patrimoniu eliminat din calea primarului?

ȘERBAN ȚIGĂNAȘ:
Piața Matache a fost dărâmată din răzbunare. Am fost parte din războiul ăla, ca președinte al Ordinului Arhitecților pe vremea aceea și angrenat chiar și într-un proces de negociere cu primarul Capitalei de atunci. Ce s-a întâmplat de fapt:

În București a existat acel celebru proiect al diametralei nord-sud, deci o arteră care închidea un arc de conexiune importantă între mai multe zone ale Bucureștiului. Și atunci a existat acest proiect, pe care Oprescu, primarul de atunci, s-a apucat să-l facă din ambiție în forță: adică repede și de terminat, și de livrat.
Și s-a întâmplat următoarea chestiune: studiile istorice au arătat că hala Matache, piața cu hala, hala-clădire, piața de fapt a fost cea care a generat cartierul și nu invers.

A fost o chestiune care a fost evaluată atunci de arhitecți în mod voluntar, ei s-au și numit arhitecții voluntari, oameni extrem de înțelepți și de responsabili care s-au asociat și au descoperit un lucru extraordinar de interesant și de benefic, și anume că Nu trebuie demolată hala, că strada respectivă cu anumite subtilități și, cu câteva corecții, putea să treacă foarte bine razant cu hala Matache, și se realiza obiectivul primăriei și era salvată și hala. Descoperire de senzație, se găsise soluția.

Pacea de la Matache s-a numit momentul ăla în presă. Cei de la primărie au rămas cu gura căscată. Au început să sune telefoanele, se trimiteau topografi să măsoare. S-a confirmat. Nu mai era miza asta cu avizul de la Ministerul Culturii, nu mai erau procesele lui Nicușor Dan și Asociația Salvați Bucureștiul, era soluția.

În fața acestei soluții, ce au făcut ei? E unul dintre capitolele cele mai triste din interacțiunea mea cu Bucureștiul: cei de la primărie au trecut la o demonstrație de putere, pentru a evita un precedent în care interacțiunea autorităților cu conștiința publică, cu profesia, cu nonsistemul. Și am simțit clar că pentru ei miza de a arăta că sunt la putere și decid ce vor este mai importantă.

CRONICILE:
Să luăm cinci-șase-șapte orașe românești la rând și, pe baza experienței dvs., să le schițați lapidar caracteristicile urbanistice, arhitecturale și de funcționalitate. 

ȘERBAN ȚIGĂNAȘ:

Îmi place ideea. Spuneti-mi orașele și eu vă spun părerea mea despre fiecare.

(……………………………)

***

Textul integral poate fi citit în CRONICILE (exclusiv print), apărută sub schița din perspectivă istorică a momentului pe care-l trăim: ”Cum își petrece România ora ei astrală”. 

Despre ce sunt CRONICILE – un LINK-AICI. 

Sumarul numărului 98 al CRONICILOR (care merge în numărătoare inversă, de la 100 spre 001) – un LINK-AICI