luni

22 aprilie, 2024

20 februarie, 2015

Klaus-IohannisPreşedintele Klaus Iohannis are mari semne de întrebare privind reducerile fiscale anunţate de Guvernul Ponta, precizând că Executivul nu a spus cum va gestiona aceste reduceri de impozite şi taxe.

Invitat joi seara la Digi 24, şeful statului a abordat teme de actualitate, vorbind despre fiscalitate, politică internă şi politică externă, cu mesaje bine ţintite, unele foarte clare, altele care se pot citi printre rânduri.

Principalele teme abordate în interviu şi cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis, în cele ce urmează.

Despre Codul Fiscal


Întrebat dacă premierul Ponta l-a consultat înainte să lanseze propunerea de Cod Fiscal, preşedintele a răspuns: Nu.

  • E un lucru interesant, ca exerciţiu teoretic. Ca exerciţiu practic, nu mi se pare…
  • E foarte frumos să spui electoratului: Nu mai plătiţi impozite, benzine. Dar, apare o problemă în buget, înseamnă că nu mai finanţezi şcolile, spitalele…
  • Aceste lucuri trebuie făcute după analize serioase, nu într-o lună. Reducem TVA, reducem cota unică, accizele. Şi de unde se colectează bani pentru buget?
  • Există soluţii, ele au fost prezentate de mine şi de PNL
  • Au făcut-o din motive de imagine, dă bine…

Despre relaţia cu FMI

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că relaţia cu FMI nu este apanajul exclusiv al guvernului.

  • Este una din chestiunile care trebuie foarte bine gândite, între mai mulţi actori. Mi se pare că nu e doar treaba Guvernului.
  • Chestiunea nu e simplă, sunt argumente foarte serioase, şi pro, şi contra.
  • Dacă ar fi venit ministrul Finanţelor să spună: Noi ne pregătim să intrăm în zona euro şi nu mai vrem acord cu FMI fiindcă înlocuim ancora FMI cu ancora ERM 2- ar fi fost o explicaţie buna pe care aş fi acceptat-o.
  • Să ne spună că nu mai e nevoie, de ce? Se iau în guvern deciziile doar aşa, fără a se cunoaşte motivele? Mi se pare destul de grav…

Despre serviciile secrete

Şeful statului consideră că un control parlamentar bun ajută serviiile secrete

  • Să ştiţi că şi serviciile vor un control clar şi transparent. Nu vorbim de nişte instituţii oculte, ci de instituţii de bază, care s-au reformat şi s-au modernizat.
  • E clar că un control parlamentar bun îi ajută şi pe unii, şi pe alţii
  • Este nevoie de un control eficient. Când voi avea o analiză, voi spune dacă e nevoie să fie mai eficient.
  • Domnul Coldea este adjunct al SRI şi rămâne adjunct al SRI. Nu există din partea mea, şi cred că nici a lui Hellvig, o intenţie de schimbare bruscă. Nici măcar nu am discutat această chestiune

Despre acţiunile Justiţiei

Preşedintele afirmă că acţiunile DNA vor creşte credibilitatea clasei politice.

  • E o fază foarte urâtă, dar fără ea nu putem credibiliza clasa politică. După ce se termină, vom avea mai puţini politicieni cunoscuţi şi e loc pentru înnoirea clasei politice.
  • Mulţi dintre cei pe care i-am văzut ani de zile la TV vor fi în altă parte şi se va face loc pentru alţii mai credibili.
  • Suntem o democraţie a instituţiilor democratice, s-au cam adunat însă multe cazuri care trebuie rezolvate.
  • E nevoie şi de schimbare în legislaţie şi în procedura, şi e nevoie şi de voinţă din partea celor care se ocupă de aceste chestiuni. Nu am nici un indiciu că ar fi scurgeri ilegale de informaţii, dar unii poate ajung la concluzia să nu dea dosarul jurnaliştilor la 5 minute după ce îl primesc…

Despre Ucraina


Potrivit şefului statului, noua Strategie de apărare va ţine cont de noile ameninţări, de războiul hibrid prin care acţionează Federaţia Rusă.

  • Avem o colaborare tot mai bună cu Ucraina, voi avea o vizită oficială în 17 martie la Kiev, o colaborare tot mai bună cu americanii şi cu europenii
  • SRI se implică în apărarea cibernetică a Ucrainei, este interesul nostru să o sprijinim, este vecinul nostru
  • Nimeni nu poate spune dacă acordul de la Minsk va rezista. Dar toţi, la Consiliul European informal, ne-am exprimat speranţa că acordul va ţine. Este o rază de speranţă, mai mult nu.
  • Nu cred că acest conflict va ajunge la graniţa noastră, dar e clar că s-a ajuns prea departe cu implicarea forţelor armate
  • Livrările de armament nu duc la pacificare, dar trebuie să ne lăsăm cu toţii un spaţiu de manevră. Dacă situaţia se schimbă mult mai în rău, atunci…

Despre Republica Moldova

Klaus Iohannis anunţă că săptămâna viitoare va merge la Chişinău.

  • E bine că există un guvern, tranziţia a durat prea mult.
  • Varianta cea mai bună ar fi fost ca partidele pro-europene să formeze acest guvern. Nu a fost aşa, s-a ajuns la această poziţie de compromis
  • Marţi (23 februarie- n.red.) voi face o vizită la Chişinău şi îmi voi exprima speranţa că guvernul va duce Moldova spre Vest, aceea trebuie să fie pentru viitor direcţia predilectă
  • Noi am folosit toate instrumentele corecte, democratice, pentru a-i încuraja. Unii cred în România că trebuie să le dictăm moldovenilor ce să facă- eu nu mă număr printre ei.

Despre relaţia cu Parlamentul şi cu Guvernul

Şeful statului asigură că are cu premierul o colaborare instituţională corectă, care nu este extinsă şi în plan politic.

  • Sunt mult parlamentari care vor reforma, aşa cum mai sunt unii care nu vor aceste lucruri. Am speranţa că cei care vor o schimbare în bine să fie mai mulţi decât ceilalţi
  • Majortăţile se fac în Parlament, nu prin preşedinte
  • Mi s-ar fi părut incorect să fac nominalizarea la SRI fără să-l informez pe premier şi pe şefii partidelor
  • Asta e situaţia în care colaborăm, nu există nici o colaborare politică, pentru că provenim din zone doctrinar diferite, dar discutăm probleme foarte concrete care ţin de România.
  • Dacă s-ar putea face schimbarea de guvern, şi mâine ar fi bine. Dar schimbarea nu depinde de mine, ci de Parlament
  • Îmi doresc un guvern condus de PNL, dar îmi dau seama că pentru România nu ar fi bine să existe o ceartă permanentă la vârful ţării. Îmi asum această colaborare instituţionala pâna se schimbă guvernul
  • Preşedintele nu e pus să facă politică de partid. Acest film l-am avut şi nu a funcţionat. Presedintele e pus sa medieze intre institutiile statului si, cind e cazul, sa fie arbitru. Dar nu e pus sa faca sau sa desfaca majoritati.
  • Există o şansă rezonabilă ca printr-o moţiune de cenzură să se schimbe Guvernul
  • După un timp, după ani, se pot face comparaţii (între Traian Băsescu şi Klaus Iohannis- n.red.). Suntem foarte diferiţi prin modul de abordare, prin temperament. Dacă pentru România un model sau altul a fost mai bun, vom afla din cărţile de istorie
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: