Ce se întâmplă, de fapt, în Pacific și care e tensiunea statelor aflate în raza de acțiune a Chinei?
”În 2014, China era văzută ca fiind asertivă și oportunistă. Astăzi este percepută ca o țară dispusă să inițieze un conflict major care are legătură cu ceasul intern al regimului. Pe acest fond avem documentul de anul trecut – 2020 Defence Strategic Update – prin care se schimbă accentul de pe competiția din zona gri către pregătirea pentru un conflict major. Am ajuns astăzi la stadiul la care NATO ajunsese în 2014 – suntem mult mai concentrați pe pregătirea apărării în eventualitatea unui conflict major în următorii 5 ani.”
Rândurile de mai sus sunt avertismentul profesorului Stephan Frühling, specializat în studii strategice și de apărare la Universitatea Națională Australiană (ANU), într-un interviu acordat revistei CRONICILE Curs de guvernare – nr. 88.
În interviu, Stephan Fruhling explică de ce Australia a preferat să renunțe, în ultimul moment, la contractul cu Franța privind submarinele (care a dus la celebrul scandal internațional). Și mai subliniază un lucru: decizia unei alianțe a Austrației cu SUA și Marea Britanie a venit și din necesitatea de-a face parte din cordonul sanitar din Pacific în jurul Chinei, cât și din informațiile tot mai convingătoare privind avansul tehnologic al Beijingului față de Occident în materie de armament.
Mai jos, câteva fragmente din dialog – interviul integral poate fi citit în numărul 88 al revistei CRONICILE (titlurile și autorii – UN LINK AICI).
***
Profesorul Stephan Frühling predă în cadrul Centrului de Studii Strategice și de Apărare de la Coral Bell School of Asia-Pacific Affairs, Canberra. A publicat extins despre politica de apărare australiană, dar și pe teme europene precum rolul armelor nucleare în NATO. A fost membru al grupului de experți externi consultați de guvernul australian în procesul de elaborare a “Cartei albe pentru apărare” din 2016. Pentru Frühling, noul pact de securitate AUKUS trebuie înțeles în contextul transformării modului în care Beijingul își exercită puterea și pune în pericol stabilitatea regiunii. Mai mult, totul se întamplă într-un moment în care chestiunea Taiwanului devine nu doar testul ultim al ordinii din Indo-Pacific, dar și al credibilității umbrelei de securitate americane.
*
CRONICILE:
Aflată în vizorul Chinei, Australia pare să se afle într-un proces de reajustare strategică majoră. Anul trecut, premierul a anunțat investiții masive în apărare care se întind pe tot deceniul. Așa a luat naștere „scandalul submarinelor” – urmare a pactului trilateral de securitate AUKUS. În Europa a generat o adevărată furtună politică, Franța fiind marea perdantă. Dar ce a declanșat cu adevărat această schimbare bruscă a Australiei?
Stephan Frühling:
Dacă ne raportăm la Europa, cred că există paralele/asemănări, dar și anumite diferențe în modul în care percepția asupra amenințărilor s-a schimbat în Australia în ultimii 10 ani. În 2014 avea loc anexarea Crimeii și a fost declanșat războiul din estul Ucrainei, ceea ce a schimbat complet percepția la nivelul NATO.
Tot atunci avem ceva similar în Asia de Est prin crearea insulelor artificiale în Marea Chinei de Sud, ceea ce are ca efect focalizarea regiunii pe Beijing ca fiind chestiunea majoră de securitate. Este un tip de conștientizare care nu a fost generat, de exemplu, de pivotul administrației Obama. Aceasta din urmă a recunoscut rolul central al Asiei fără însă a recunoaște explicit că problema era China. Vedem acest lucru în documentele strategice adoptate în 2016 de Australia când esențialmente competiția între marile puteri este recunoscută ca fiind provocarea principală, și nu terorismul, fragilitatea statelor sau stabilitatea din Orientul Mijlociu. Din această perspectivă există o paralelă cu ce se întâmpla în Europa anului 2014.
(…………………………………………………………)
În 2014, China era văzută ca fiind asertivă și oportunistă. Astăzi este percepută ca o țară dispusă să inițieze un conflict major care are legătură cu ceasul intern al regimului. Pe acest fond avem documentul de anul trecut – 2020 Defence Strategic Update – prin care se schimbă accentul de pe competiția din zona gri către pregătirea pentru un conflict major. Am ajuns astăzi la stadiul la care NATO ajunsese în 2014 – suntem mult mai concentrați pe pregătirea apărării în eventualitatea unui conflict major în următorii 5 ani.
Emergența AUKUS și interesul pentru achiziția de submarine propulsate nuclear sunt inițiative care trebuie înțelese în acest context.
(……………………………………………………)
CRONICILE:
Problema Taiwanului generează din ce în ce mai multă îngrijorare. Este prezentă în documentele întâlnirilor G7 sau în cele ale Cvartetului. În vară, ministrul japonez al apărării, Nobuo Kishi, declara că „pacea și stabilitatea Taiwanului sunt direct legate de Japonia”. Pare ca o includere de facto a Taiwanului în perimetrul defensiv al Japoniei. Este Japonia în pragul unei schimbări de viziune? Este regiunea în pragul unei schimbări de paradigmă față de Taiwan? Cum se vede chestiunea la Canberra?
Stephan Frühling:
Daca ne uităm pe o hartă, Taiwanul este crucial din perspectiva menținerii securității în „primul lanț de insule” (reunind arhipelagul nipon, insulele Kurile ș.a.m.d.).
Dacă Beijingul preia controlul asupra insulei, acest lucru schimbă fundamental securitatea Japoniei și întregul context din sud-estul Asiei.
Taiwanul este văzut drept hârtia de turnesol a credibilității sistemului de alianțe construit în jurul Statelor Unite. Ideea că poți accepta o preluare în forță a Taiwanului păstrând totodată încrederea în garanțiile de securitate oferite de SUA este o iluzie. Din această perspectivă, Taiwanul este problema- cheie.
Pe de o parte, există riscul real ca Xi Jinping să încerce să invadeze insula, ca Beijingul să concluzioneze că poate controla riscul escaladării și că poate suporta eventualele costuri ale unui astfel de conflict. Desigur, consecințele economice globale ale unui astfel de război ar fi inimaginabile.
Pe de altă parte, dacă Beijingul reușește în demersul său, atunci sistemul american de alianțe din Asia ar fi în ruine și ar fi o chestiune de timp până când Coreea de Sud și Japonia s-ar dota cu arme nucleare.
(…………………………………………………..)
Vedem oarecum sfârșitul ambiguității strategice a regiunii în chestiunea Taiwanului. Până și discursul Indiei se schimbă. Nu va fi neapărat un aliat. Dar ezitările politice în a se alinia în mod deschis cu Statele Unite și Japonia în contextul Cvartetului au dispărut. Este un shift dramatic al unei tradiții de politică externă de 70 de ani.
Europa prezintă tot mai mult interes pentru spațiul Indo-Pacific. Acum 10-15 ani, Europa nu conta. Acest lucru s-a schimbat în mare parte datorită conștientizării că Beijingul reprezintă o provocare globală și, în consecință, ai nevoie de răspunsuri și alianțe globale.
De exemplu, mai este această chestiune a legitimității și cred că este important să le arăți chinezilor că pot fi izolați politic dacă pretind Taiwanul prin forță. Este important să existe un cost politic pentru modul în care s-au comportat în ultimii ani. În acest context este important să vedem o prezență navală europeană în Pacific și care ar avea rolul unui statement politic la adresa Beijingului. Dar nimeni nu-și imaginează că o fregată germană sau una olandeză va face diferența în eventualitatea unui conflict în Indo-Pacific. Probabil altfel ar sta lucrurile dacă ar exista o prezență europeană permanentă în Marea Chinei de Sud în eventualitatea unei crize. Chinei i-ar fi mult mai greu să controleze costurile politice.
(………………………………………………………)
***
Interviul integral poate fi citit în numărul 88 al revistei CRONICILE (titlurile și autorii – UN LINK AICI).
