4 octombrie, 2021

Toate internările și intervențiile chirurgicale care nu sunt urgențe se suspendă pentru 30 zile, din cauza presiunii exercitate de valul 4 al epidemiei Covid-19 asupra spitalelor, a anunțat luni șeful DSU, Raed Arafat. Toate spitalele devin, astfel, spitale Covid.

Aceste măsuri nu se aplică pacienților oncologici, celor care fac dializă, gravidelor și urgențelor, a precizat oficialul.

„Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifra dublă față de lunea trecută. Nu vedem încă o tendința de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a spus Raed Arafat luni seară, după ședința de Guvern.

Cu 12.590 cazuri noi de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore, România a înregistrat sâmbătă un nou record absolut de cazuri noi de Covid-19 de la începutul pandemiei.


În timp ce pandemia se temperează în statele vestice ale UE, România parcurge cea mai violentă manifestare a epidemiei, similar situațiilor prin care au trecut alte țări în primul val, când nu erau suficiente stocuri de măști de protecție și când nu existau vaccinuri anti-Covid.

Rata de vaccinare se apropie de 80% din populație în majoritatea statelor UE, dar în România nu a ajuns nici măcar la 30%.

Măsurile care însoțesc această decizie:

  • Măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate. Medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivaţia medicală ce impune necesitatea internării pacienţilor. „Adică, fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă”, a precizat Raed Arafat.
  • Managerii unităţilor publice cu paturi vor distribui personalul care devine disponibil către structurile care tratează pacienţii COVID.

Premierul, despre valul 4, în iulie: S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost până acum

În iulie, când campania de vaccinare era deja eșuată, premierul declara că România nu ar trebui să se confrunte cu valul 4 al epidemiei, dacă oamenii se vaccinează:


„Dacă ne vaccinăm, nu ar trebui să avem niciun val patru. S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost până acum. Singura soluţie este să ne vaccinăm. Nu mi se pare normal să mai închidem economia când avem aceste vaccinuri. Eu voi susţine ca economia să rămână deschisă, să nu mai avem niciun fel de restricţii, pentru că nu trebuie ca cei care s-au vaccinat să mai sufere.Trebuie să meargă înainte”.

În luna august, întrebat despre aglomerația de pe litoral în contextul pandemiei, premierul explica: „Eu sunt bucuros că românii să bucură de facilitățile turistice din România. (…) Avem vaccin, din punctul meu de vedere valul 4 nu se va justifică atâta timp cât avem vaccin”.

„Eu zic să avem încredere că vom lua cele mai bune măsuri. Au fost propuneri de foarte multe restricții și înainte de valul 3 și nu le-am luat și am trecut prin valul 3 mai bine decât alte țări care au impus restricții”, maia firma premierul Cîțu.

Nelu Tătaru: Numărul real de cazuri zilnice ar putea fi deja de 50.000

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și actual consilier al premierului Florin Cîțu, a declarat luni la Digi24.ro că numărul real de cazuri zilnice de infectare cu coronavirus ar putea fi de 50.000, față de cifele oficiale de 10-12.000 de cazuri.

”Noi făceam anul trecut acele studii și ajunsesem la concluzia că numărul de cazuri pe care îl avem îl înmulțim cu 5 până la 10 pentru a vedea numărul real de cazuri. În acest moment eu spun că putem înmulți cu 5 până la 10. Pe nedeclarați putem să avem până la 50.000 de cazuri. INSP spunea că putem ajunge până la 30.000 de cazuri declarate zilnic”, a declarat Tătaru.

El a mai spus că ”unitățile de primiri urgențe nu ne mint, secțiile de ATI la fel. Aceste cifre ne arată ce se întâmplă în societate. În acest moment terapiile intensive sunt pline. Trebuie să înțelegem că nu suntem singurii care vrem să beneficiem de aceste secții”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: