sâmbătă

20 aprilie, 2024

10 decembrie, 2020

Întâlnirea de miercuri seară dintre prim-ministrul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisie Europene, Ursula von der Leyen, prin care se urmărea ieşirea din impas privind negocierile acordului comercial, s-a încheiat fără o înţelegere, anunță BBC.

Un nou termen-limită pentru o decizie legat de viitorul relațiilor comerciale UE – Marea Britanie a fost stabilit pentru duminică de către guvernul britanic.


Încercare de a evita o ieşire dezordonată a britanicilor din piaţa unică la 1 ianuarie 2021 continuă să prezinte „decalaje foarte mari”, însă negocierile vor continua. Un purtător de cuvânt al Guvernului britanic a spus că „o decizie fermă” trebuie luată până duminică.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că cele două părţi sunt încă departe una de cealaltă.

Negociatorul şef al britanicilor, David Frost, şi cel al UE, Michel Barnier, vor relua discuţiile la Bruxelles. Cei doi au participat la cina de miercuri seară, care a durat trei ore.

O înţelegere trebuie stabilită- și ratificată- până pe 31 decembrie, dată de la care Marea Britanie nu mai este obligată să respecte legile comerciale ale UE.


Legile concurenţei şi modul în care un acord va fi controlat rămân principalele dezacorduri. Cina de miercuri a fost văzută drept ultima șansă de a rezolva ultimele puncte de dezacord şi pentru ca părţile să încerce să ajungă la un numitor comun.

Într-un comunicat, partea britanică a transmis că a avut loc „o discuţie sinceră despre obstacolele semnificative care rămân în stadiul de negociere”.

Părţile au convenit, arată același comunicat, să continue discuţiile zilele următoare, pentru că premierul Boris Johnson „nu a vrut să lase netestată nicio cale spre un posibil acord”. Purtătorul de cuvânt a adăugat că prim-ministrul şi președintele Comisiei „au căzut de acord ca până duminică să fie luată o decizie fermă legat de viitorul discuţiilor”.

Ursula von der Leyen a afirmat că discuţiile au fost „animate şi interesante” şi că cele două părţi „şi-au înţeles reciproc poziţiile”, dar că acestea „rămân îndepărtate”. „Vom ajunge la o decizie până la finalul acestui weekend”, a mai declarat ea.

Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, cu o perioadă de tranziție – în care a fost obligată să respecte întreaga legislație UE- până la 31 decembrie 2020. Liderii Marii Britanii și ai UE au avut la dispoziţie 11 luni pentru a negocia un acord comercial.

UE a fost cea care a impus ca termenii acordului comercial să fie negociați separat și numai după finalizarea termenilor în care Marea Britanie iese din Uniune.

Dacă până pe 31 decembrie nu se ratifică un acord comercial, controalele vamale şi taxele vor fi introduse pentru toate bunurile care circulă între Marea Britanie şi UE.

Orice acord va trebui ratificat de Parlamentul European, de Parlamentului britanic și de parlamentele statelor membre.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: