luni

4 iulie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

15 mai, 2013

România promite că va trimite la Bruxelles în perioada următoare un pachet complet de propuneri de modificare a sistemului de achiziții publice, în speranța că va crește rata de absorbție a fondurilor europene.

‘’Împreună cu preşedintele ANRMAP (Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice), Dan Vlădescu, am încercat să prezentăm CE care este abordarea noastră pe acest subiect. Am spus foarte clar că obligaţia statului membru este de a avea o abordare proactivă şi de a identifica care ar fi cel mai bun mecanism pentru banul public în general, nu numai pentru fondurile europene, ştiind foarte bine că sunt fel de fel de blocaje în România pe sistemul de achiziţii publice”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici, după discuțiile de la Bruxelles cu comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.

Potrivit oficialului român, CE a transmis foarte clar că România trebuie să folosească momentul modificării la nivel european a directivei privind achiziţiile publice pentru a aduce eventuale propuneri de modificare la nivel naţional, atât în cadrul legislativ, cât şi în cel instituţional. “Aceasta ar însemna modificarea sau adaptarea sistemului pe toate structurile existente. Aici fac referire la ANRMAP, la Consiliul naţional de contestaţii, deci la toate activităţile cu rol în achiziţii publice, să vedem exact care este cea mai eficientă soluţie”, a menționat ministrul Eugen Teodorovici.


El a adăugat că în acest sens, s-a stabilit că România va trimite Comisiei Europene în următoarea perioadă un pachet complet de propuneri, atât din punct de vedere legislativ, cât şi instituţional, cu o nouă abordare mult mai simplă, mult mai eficientă, şi în special bazată deja pe experienţa unor state membre cu sisteme mult mai simple decât cel din România. “Am luat chiar exemplul Austriei, care are un sistem de achiziţii publice foarte simplu, foarte eficient, pe care vrem să îl adaptăm şi în România”, a precizat ministrul Teodorovici.

N+3, salvarea României pentru cheltuilea banilor europeni

În același timp, ministrul fondurilor europene se arată încrezător că România va reuși să cheltuiască miliardele de euro puse la dispoziție din fonduri nerambursabile, însă pentru aceasta consideră utilă modificarea regulii de cheltuire a banilor.

“România va trebui să facă în acest an tot posibilul pentru a evita dezangajarea automată de fonduri, trimiţând CE facturi pentru fonduri UE totale de 6,5 miliarde de euro. Pe de altă parte ar fi foarte util dacă acea regulă n+3 mult discutată la Consiliul European din februarie se va şi aplica pentru România şi Slovacia ceea ce va face ca acest zid să fie mult diminuat sau chiar să dispară”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici. El a adăugat că executivul european a ajuns la o propunere de soluţie privind aplicarea acestei reguli și CE va pregăti luna aceasta documentul, care ulterior va fi transmis Consiliului UE şi Parlamentului European.” Deci mai sunt două etape de parcurs, destul de importante, unde vor avea loc cu siguranţă discuţii destul de aprinse. Important este ca la finalul acestora să fie aplicată pentru România şi Slovacia regula n+3”, a afirmat ministrul fondurilor europene.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

România trebuie să cheltuiască anul acesta peste 5 miliarde de euro, iar tot ceea nu cheltuieşte până la această sumă este pierdut în cadrul procedurii de dezangajare, dacă regula n+2 (anul în care sunt alocare fondurile plus alţi doi în care mai pot fi cheltuiţi banii) nu se transformă în n+3.


La summitul UE din luna februarie s-a decis că pentru România şi Slovacia Consiliul European invită CE să examineze soluţiile practice pentru a reduce riscul dezangajării automate a fondurilor din pachetul naţional perioada 2007-2013, inclusiv modificarea regulamentului 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare Regional, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: