La Strasbourg are loc luni, la inițiativa Cehiei, o întâlnire fără precedent, a reprezentanților statelor membre ce se opun propunerii Bruxelles-ului privind noile standarde Euro 7 pentru emisiile auto. Va fi abordată, de asemenea, și interzicerea, începând din 2035, a autovehiculelor ce funcționează cu combustibili fosili.
O oportunitate pentru Roma, care a anunțat că va fi reprerzentată de viceprim-ministrul Matteo Salvini, de a-și reitera opoziția clară față de interzicerea motoarelor cu ardere internă, începând cu 2035, scrie Il Sole24Ore, citată de Rador. Poziția Italiei este susținută de Polonia și Bulgaria, dar şi de Germania, care se va abține de la vot, în cazul în care nu vor fi exceptați combustibilii sintetici.
Reuniunea, organizată oficial de ministrului ceh al transporturilor, Martin Kupka, va servi pentru a se ajunge la ”o poziție comună” privind modificarea obiectivelor Euro 7. Un regulament care, dacă va fi aprobat așa cum este elaborat de executivul UE, ar necesita investiții majore în motoarele cu ardere internă pentru a reduce și mai mult poluanții precum oxizii de azot și particulele.
Pe lângă impasul politic legat de interzicerea, începând din 2035, vânzării autovehiculelor noi ce funcţionează cu motoare diesel și pe benzină, se deschide astfel o nouă bătălie pe scena auto din UE: cea privind standardele Euro 7, propuse de Bruxelles în noiembrie anul trecut.
Reuniunea va servi pentru a se ajunge la ”o poziție comună” privind modificarea obiectivelor Euro 7. Un regulament care, dacă va fi aprobat așa cum este elaborat de executivul UE, ar necesita investiții majore în motoarele cu ardere internă pentru a reduce și mai mult poluanții precum oxizii de azot și particulele.
Rezervele autorităţilor de la Praga, privind normele Euro 7, sunt împărtăşite şi de Italia, Finlanda, Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Spania.
O Uniune divizată de Fit for 55
Franța, Belgia, Suedia, Danemarca, Irlanda și Țările de Jos susțin eliminarea vânzărilor de autovehicule cu motoare termice, începând din 2035.
Aceste țări acuză alianța anti-Fit for 55 că subminează eforturile Europei de a fi lider global în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, de asemenea, că riscă să genereze dezbateri mai ample asupra echilibrului de putere în politica Uniunii.
„Pentru francezi, această situație reprezintă și o oportunitate”, întrucât s-ar putea consolida ideea că germanii sunt un partener nesigur în Europa, a declarat pentru Politico un diplomat dintr-o țară ce susține interzicerea motoarelor cu combustie internă.
***