vineri

29 martie, 2024

25 septembrie, 2014

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru 30 septembrie, analiza raportului asupra admisibilității recursului declarat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în dosarul incompatibilității lui Klaus Iohannis.

Instanța trebuia să analizeze joi raportul privind admisibilitatea recursului, dar a amânat procedura pentru data de 30 septembrie.

Ce se va întâmpla marţi, 30 septembrie

Potrivit noului Cod de procedură civilă, dosarul se află acum la un complet de filtru, procedura fiind numită de filtrare:


“Preşedintele completului va întocmi un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop. Raportul trebuie întocmit în cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului…

(3) Raportul va verifica dacă recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute la art. 488, dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) ori dacă este vădit nefondat. De asemenea, va arăta, dacă este cazul, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi poziţia doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea dată prin hotărârea atacată”.

Marţi va avea loc analiza raportului în acest complet de 3 judecători, procedura prevăzută la art. 493.

Potrivit aceluiaşi articol urmează o altă etapă, care durează minim 30 de zile:


“(4) După analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunică de îndată părţilor, care pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. În lipsa dovezii de comunicare a raportului şi înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la comunicare, completul nu va putea trece la examinarea recursului, potrivit alin. (5) şi (6).”

După cel puţin 30 de zile de la analiza raportului (analiză ce a fost fixată în cazul Iohannis pentru data de 30 septembrie), urmează examinarea recursului.

A doua întâlnire a completului, pentru examinare, este posibilă în cazul Iohannis cel mai devreme pe 31 octombrie, adică luni 3 noiembrie, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidenţiale, şi are trei variante de soluţionare:

Respingere. “(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor.”

Pronunţare pe fond, admitere – “(6) Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor.”

Admitere în principiu, cu fixarea unui nou termen – “(7) În cazul în care recursul nu poate fi soluţionat potrivit alin. (5) sau (6), completul va pronunţa, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor.”

Dosarul

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.

Preşedintele PNL Klaus Iohannis declara că se bucură de faptul că se fixează un termen rapid pentru a rezolva „o temă care e în mod fals folosită” de către contracandidaţii săi la prezidenţiale, el subliniind că orice decizie a justiţiei trebuie respectată.

„Mă bucur că se doreşte fixarea unui termen rapid pentru a rezolva o temă care este în mod fals folosită de către contracandidaţii mei la alegerile prezidenţiale. Îmi exprim speranţa ca, odată cu clarificarea acestui subiect, campania electorală să nu mai fie viciată prin folosirea unor astfel de atacuri „, declara Klaus Iohannis, într-o declaraţie remisă miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: