13 noiembrie, 2015

finantare crestereEconomia a înregistrat, în cel de-al treilea trimestru al acestui an, un avans de 1,4% faţă de trimestrul anterior. Pe de altă parte, Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit datele publicate anterior, astfel încât, în trimestrul al doilea, economia a stagnat faţă de primul trimestru din 2015. În datele comunicate anterior, INS estima o creştere a PIB-ului de 0,1% în T2 faţă de T1.

Datele aferente primului trimestru al anului nu au fost revizuite. Astfel, în primele trei luni din 2015, PIB-ul a înregistrat un avans de 1,4% faţă de ultimul trimestru din 2014.

pib
Sursă date: Institutul Naţional de Statistică (INS)

 


PIB-ul a înregistrat un avans de 3,6% în trimestrul al treilea din 2015 faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit INS.

Aşadar, România a înregistrat în primele nouă luni ale anului o creştere economică de 3,7% din PIB, stimulată, în principal de consum.

Comisia Europeană estimează o creştere economică de 3,5% din PIB în 2015, cererea internă având o contribuţie de 4,3%, iar exporturile nete o contribuţie negativă de -0,8%.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) anticipează un avans de 3,3% din PIB, iar FMI de 3,4%. Bugetul pe anul în curs a fost fundamentat pe o prognoză de creştere economică de 2,5% din PIB.


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: