Prețurile în continuă creștere îi determină pe consumatori și economiști deopotrivă să se întrebe dacă ne aflăm la începutul unei perioade inflaționiste. Rămâne de văzut dacă aceste creșteri ale prețurilor sunt doar un rezultat al nepotrivirii dintre cerere și ofertă, cauzată de pandemia de COVID-19, sau un indiciu cu privire la accelerarea inflației.
În situația în care ne aflăm în cel de-al doilea scenariu, cel puțin o ”categorie demografică” ar avea de câștigat – oricine, de la consumatori la guverne, care are datorii cu dobânzi fixe, notează MarketWatch într-o amplă analiză cu privire la transferul de bogăție ce ar putea fi generat de un potențial fenomen inflaționist.
”Inflația ar putea reprezenta un transfer imens de avere”, de la creditori la debitori, a declarat Kent Smetters, directorul Penn Wharton Budget Model, departament din cadrul universității cu același nume care analizează impactul propunerilor de politici publice asupra bugetului și economiei SUA.
”Mulți dintre creditori sunt oameni cu avere și mulți dintre debitori sunt oameni fără avere. Creditorii vor intra puțin la apă, iar debitorii se vor bucura de o reducere a ceea ce trebuie să ramburseze”, a comentat el.
Activele consumatorilor cresc în vreme ce pasivele lor scad.
O creștere a salariilor este principalul motor al unei perioade inflaționiste. Pe măsură ce prețurile cresc, companiile se grăbesc să angajeze mai multe persoane pentru a putea produce mai mult și a câștiga de pe urma prețurilor mai mari. Această creștere a costurilor salariale determină o creștere a prețurilor bunurilor. Apoi, angajații solicită salarii mai mari pentru a face față majorirărilor de preț, iar această spirală continuă. Ultima dată, ea s-a produs în SUA în anii ’70.
Rezultatul este că banii sunt mai puțin valoroși. Însă consumatorii care au contractat un împrumut cu dobândă fixă înaintea acestei perioade sunt obligați să ramburseze suma agreată. Acest grup de debitori sunt ”norocoși”, spune Smetters, pentru că ”vor rambursa acele împrumuturi cu dolari cu o putere de cumpărare mai redusă decât cea a dolarilor împrumutați în trecut”. Cu alte cuvinte, banii rambursați pot fi folosiți pentru a cumpăra mai puține lucruri decât cei împrumutați anterior.
”Dacă ai un credit ipotecar cu o dobândă fixă și o maturitate de 30 de ani, acesta reprezintă o acoperire clasică împotriva inflației”, a comentat profesorul universitar. ”Probabil că prețul casei va ține pasul cel puțin cu inflația, dar împrumutul tău cu dobândă fixă nu se va schimba”, a adăugat el.
Inflația mare nu este însă o veste bună pentru clienții viitori ai băncilor, deoarece dobânzile pe care acestea le vor solicita pentru a le acorda credite vor ține cont de anticipațiile inflaționiste, fiind mai mari.
În plus, perioadele inflaționiste sunt și volatile economic, ceea ce majorează riscul de șomaj.
”Părerile oamenilor vizati de modul în care îi afectează inflația au tendința să fie divergente față de cele ale economiștilor”, a comentat Jesse Schreger,profesor de eocnomie la Columbia Business School.
Când se gândesc la inflație, economiștii presupun că atunci când cresc prețurile crescu și salariile. Când angajații, consumatorii și debitorii se gândesc la inflație, adesea nu iau în considerare faptul că le-ar crește și lor salariile, susține Schreger, adăugând că acest lucru înseamnă că ei internalizează doar creșterea prețurilor.
”Nu este clar dacă persoanele despre care înclin să cred că ar câștiga de pe urma inflației chiar își doresc ca aceasta să se materializeze”, a comentat el.
Nu doar debitorii persoane fizice câștigă din inflație, ci și guvernele. Mai mult, istoria arată că anumite guverne au forțat băncile centrale să majoreze oferta de bani pentru a le reduce valoarea – creând în esență inflație – pentru a scădea valoarea datoriei publice.
”Cu cât e mai mare inflația, cu atât sumele rambursate de guvernul SUA creditorilor săi sunt mai puțin valoroase”, a precizat Schreger. Altfel spus, procentul producției economice americane care trebuie să plătească taxe pentru a rambursa datoria va fi mai mic cu cât inflația este mai mare.
”Ceea ce face rambursarea datoriilor cu adevărat facilă pentru guverne sunt acele momente în care piața nu se aștepta la creșterea inflației în momentul în care a fost emisă datoria”, a precizat el.
Inflația prezintă însă riscuri și pentru guvernele naționale deoarece aceasta ar trebui să antreneze o reacție a băncilor centrale care să majoreze dobânzile. O astfel de decizie ar descuraja companiile, consumatorii și guvernele să facă investiții. În plus, costurile de împrumut ale guvernelor ar crește ceea ce ar pune presiune pe acestea să găsească noi resurse pentru rambursarea creditelor, fie prin creșterea taxelor, fie prin reducerea cheltuielilor, acțiuni care ar putea rezulta într-o scădere a economiei.
