11 aprilie, 2024

Rata anuală a inflației a scăzut în martie 2024 la 6,6% de la 7,2% în februarie, arată datele publicate joi de INS.

Inflația de bază a scăzut la 7,1% în martie, de la 7,6% în februarie, cu 0,1 puncte procentuale peste proiecția BNR. Inflația din martie întărește așteptările pentru prima reducere a ratei dobânzilor BNR la ședința de politică monetară din 13 mai.

Cu toate acestea, având în vedere serviciile de bază care continuă să se scumpească și componentele principale ale inflației produselor nealimentare, analiștii de BCR Erste Bank spun că nu este la fel de sigur că dobânda cheie va coborî la 5,75% la finele anului de la 7% în prezent.


Riscurile privind reinflamarea inflației sunt scumpirea petrolului, presiunile inflaționiste din partea produselor nealimentare, continua scumpire a serviciilor, corelate strâns cu salariile și scfumpirile recente la produsele din tutun.

Potrivit comunicatului de presă după ședința Consiliului de administrație al BNR din aprilie, se așteaptă ca inflația să continue să scadă pe tot parcursul acestui an, dar pe o traiectorie ușor mai înaltă decât se anticipase în februarie.

Inflația CORE2 ajustată (inflația generală minus prețurile administrate, prețurile volatile, tutun și alcool), care este urmărită îndeaproape de BNR, a continuat să scadă în martie până la 7,1%, de la 7,6% a/a în februarie. Inflația de bază va continua să se situeze mai mult peste inflația generală pe întregul orizont de prognoză.

Cele mai mari majorări de prețuri, în perioada martie 2024 – martie 2023, au fost înregistrate la servicii (10,2%), în vreme ce prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 2,8%, iar cele ale mărfurilor nealimentare cu 8,1%.


Dintre produsele alimentare, conservele din fructe, cu o creștere a prețului de 12,35% rămân produsul care a cunoscut cele mai mari creşteri de preţuri în ultimul an, urmate de carnea de bovine, cu 10,30%, şi peștele proaspăt, cu 8,67%.

La băuturi, prețul berii s-a majorat în ultimul an cu 10,24%, iar cel al vinului cu 8,9%. În categoria serviciilor, serviciile poștale au înregistrat cele mai mari creșteri de preț (27%), fiind urmate de serviciile de apă, canal și salubritate ale căror creșteri de preț au fost de 16,4%, iar serviciile medicale și-au majorat prețul cu 13,8%. Dintre mărfurile nealimentare, detergenții rămân în continuare vedeta scumpirilor cu 24,36%, urmați de medicamente, cu 23,70%.
În perioada martie 2024 – martie 2023, cea mai mare scădere de preţuri a fost înregistrată la făină (-30,59%).

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2023 – martie 2024) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2022 – martie 2023) a fost 8,5%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum – IAPC – în luna martie 2024 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 100,45%.  Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2024 comparativ cu luna martie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,7%.  Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2023 – martie 2024) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2022 – martie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 8,3%.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: