Producţia industrială a scăzut a 5-a lună consecutiv, iar performanţa companiilor cu capital străin din ramura prelucrătoare nu mai poate ameliora rezultatele dezvoltării lipsite de viziune. Industria dependentă excesiv de comenzile externe ratează fructificarea superioară a resurselor interne.
Astfel, în ciuda ponderii industriei de 22,6% la formarea produsului intern brut (PIB), aceasta a devenit un factor negativ pentru creşterea economică, de vreme ce contribuţia sa a fost de MINUS 0,2%, în primele nouă luni ale anului 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Guvernele României nu au elaborat politici de dezvoltare industriale decât împinse de la spate de rigorile apartenenței la Uniunea Europeană. Și au omis să le mai aplice.
Dezechilibrele produse de dezvoltarea haotică
Producția industrială a României are o structură dezechilibrată, rezultat al lipsei de viziune a politicilor naționale, dezechilibru care nu a putut fi compensat de eforturile de a nu rata șansa industriei auto și interesele altor investiții străine.
Structura cifrei de afaceri a industriei este expresia combinației întâmplătoare dintre interesele investitorilor străini, capacitatea redusă de investiție a capitalului autohton și eforturile de supraviețuire ale unor sectoare după 1989.
Se vede într-un tabel din cel mai recent „document de politică industrială” a României, din august 2018, care indică proporţii care nu s-au schimbat fundamental faţă de data statisticilor incluse.
Documentul își așteaptă încă aplicarea.
Astfel, „fabricarea autovehiculelor de transport” are de departe cea mai mare contribuţie la cifra de afaceri a industriei româneşti: peste 20%, dar acesta este rezultatul (târziu) al vânzărilor întreprinderilor de la Mioveni- Pitești și Craiova. Producția auto are și cea mai mare contribuție la export, de circa 30%.
Nici o altă categorie nu se apropie măcar de ponderea auto, următoarea ramură fiind industria alimentară, cu o pondere în cifra de afaceri de 13%, departe de nevoile interne acoperite de importuri. Contribuția industriei alimentare la exportul industrial este de nici 3% din total.
A treia cea mai mare ramură după cifra de afaceri este cea a produselor de cauciuc (6,5%), cu o contribuție la export de peste 7%, dar și această performanță este rezultatul achiziției de către Michelin a celei mai mari capacități de producție de anvelope și a investițiilor Continental.
Documente generoase, practici contrare
Au existat trei „documente de politică industrială” în istoria postdecembristă (în 2002, 2005 și august 2018), primele două cerute de negocierile de aderare la Uniunea Europeană, iar ultimul produs „în concordanță cu noua strategie de politică industrială revizuită a Uniunii Europene (COM 479/13.09.2017: Să investim într-o industrie inteligentă, inovativă și sustenabilă)”.
Practica guvernamentală nu a făcut însă nici un pas pe noua direcție europeană, ci dimpotrivă, a fost preocupată de stimularea populistă a consumului, care a deteriorat grav echilibrele financiare ale României.
(Citiți și: „Trei proiecte majore de transformare digitală, sprijinite de Comisia Europeană, așteaptă de peste un an mobilizarea autorităților de la București” )
Iar „documentele de politică industrială” ale guvernelor au doar obiective generoase.
Dependenţa excesivă de comenzile externe
Dependența de comenzile externe a făcut ca, de pildă, scăderea cererii germane mai ales de componente auto să ducă la scăderea pe mai multe luni consecutive a producției industriale.
Industria prelucrătoare a fost în scădere pentru a cincea lună consecutiv, în octombrie cu 3,9% faţă de aceeaşi lună din 2018, în serie brută şi cu 6,6% în serie ajustată sezonier, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Pe primele 10 luni, industria prelucrătoare a scăzut cu 1,6% (-2,1% în serier ajustată).
Scăderea producției a avut loc „pe fondul finalului de ciclu economic european și al provocărilor interne, structurale (în sectorul energetic) și conjuncturale (intensificarea costurilor salariale și semnalele de temperare a cererii)”, potrivit analiştilor Băncii Transilvania.
Ca urmare industria prelucrătoare românească a avut una dintre cele mai slabe evoluţii din UE în 2019 şi a urmat tendinţa celei germane, de ale cărei comenzi depinde în mare parte.
Nici producţia proprie de autoturime în România nu a mai contribuit în 2019 ca în alţi ani la rezultate mai bune ale întregii industrii prelucrătoare (creştere în primele 9 luni de peste 6% la Dacia Mioveni, dar scădere de 7% la Ford Craiova, e drept – pe fondul schimbării modelelor produse, potrivit datelor ACAROM.
Producţia industrială totală a scăzut pe primele 10 luni ale anului cu 1,9% în serie brută şi cu 2,8% în serie ajustată sezonier, potrivit datelor INS.
Neglijenţa privind factorii interni şi erodarea competitivităţii din cauza nivelului tehnologic scăzut
În vreme ce a avut loc „o slăbire clară a sprijinului pe care mediul extern îl furnizează industriei locale încă din 2018”, a devenit cu atât mai remarcabilă creşterea influenţei factorilor interni în august şi septembrie 2019, care se vor fi agravat în lunile ulterioare, potrivit sondajelor.
„Primul strat al slăbirii industriei prelucrătoare este erodarea în ultimii ani a competitivităţii prin preţ a industriilor cu nivel scăzut de tehnologie” (conform clasificării Eurostat), care nu au putut „absorbi creşterile rapide ale salariilor mici”, potrivit analiştilor BCR
Ramurile care nu se bazează pe avantajul tehnologic „au început să scadă cu mult înainte ca industria în ansamblu să simtă un vânt rece din exterior la finalul anului 2018”.
Se remarcă industria articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea tutunului, industria textilă, prelucrarea pieilor şi fabricarea articolelor din lemn, care împreună reprezintă cam 15% din toată industria prelucrătoare”, potrivit sursei citate.
Se adaugă, fără îndoială, și alte ramuri cu contribuții mici, de câteva procente, la cifra de afaceri a industriei (v. tabelul de mai sus), care nu fructifică superior resursele interne, printre care industria mobilei și a lemnului.
2 răspunsuri
Este evident esecul „strategiilor” de „politica industriala”, in lipsa unui proiect de tara cu „obiectivul reindustrializarii” pe care l-am propus (fara rezultat) spre evaluare si promovare Guvernului Orban si Presedintelui Johaniss!
1.Dependenta excesiva de comenzile externe este un DAT normal al tarilor dezindustrializate!Problema este ca necompetitivitatea economica si institutionala a alungat dupa 2010 investitorii industriali, astfel ca teritoriul national este acoperit in proportie de sub 10 la suta cu intreprinderi industriale straine, care n-au creat cele 5 milioane de locuri de munca pierdute dupa 89!
Este o naivitate economica sa crezi in epoca globalizarii, ca o tara esuata economic poate dicta ce industrii sa se localizeze aici, necesitatea stringenta a Romaniei fiind ca sa inceapa odata reindustrializarea!
Abia dupa ce teritoriul va fi acoperit de industria „primei revolutii industriale” de montaj simplu si cu valoare adaugata slaba, se va forma forta de munca si structura industriala pentru industrii complexe cu valoare adaugata in crestere!
2.Procesul reindustrializarii nu se realizeaza de la sine, ca rezultat al actiunii pietei, decit in 200 de ani, la fel ca in tarile (azi) dezvoltate!Acesta se ORGANIZEAZA printr-un proiect de tara, care aduce competitivitatea catre indicele 1 al Coreii de Sud, creaza institutii noi DEZVOLTATOARE INDUSTRIAL inexistente azi, odata cu structutile investitionale si de urmarire a accelerarii procesului de reindustrializare!In acest sens nu avem decit comitete si comisii plus strategii teoretice…
3.Proiectul de reindustrializare INSTITUIE un nou model economic de lucru, identificind directiile de dezvoltare, obiectivele primare de initiere a dezvoltarii, costurile si sursele de finantare – cu efect pro-activ economic, pe care nu le pot avea simplele, teoreticele „documente de politica industriala” cerute sau nu de UE!
4.Proiectul de reindustrializare este prin litera si spiritul sau un nou si adevarat „model de dezvoltare” pro-activ, diferit de actualul „model Bugetar PASIV intre doua legislaturi” – care nu are mecanisme si tehnici de lucru si de constringere/control de realizare a „strategiilor industriale”, continute in „documentele (birocratice) de politica industriala”!
5.Fara un proiect de tara care sa prezinte reindustrializarea (si proiectul de tara) drept BRAND ECONOMIC de tara, investitorii straini nu se vor indrepta catre Romania, uzinele AUTO fiind exceptiile fericite in care Renault si Ford au preluat dea-gata structuri industriale complete, efortul fiind numai de modernizare. Fara un proiect de tara, nici o firma de mare anvergura ca BMW sau altele nu vor lua totul de la zero – inainte ca Romania trezita din stagnarea industriala sa pregateasca toate contitiile minimale pentru succesul investitorului strain.
6.Dupa 30 de ani de analiza economica si industriala teoretica si in registrul asteptarii ca investitorii straini sa ne caute, a venit vremea ca noi sa ne zbatem sa ne asiguram vizibilitatea si conditiile optime care sa-i determine sa aleaga Romania pentru locare.
Altfel analizele sint teoretice si niciodata nu vor avea solutii concrete pentru iesirea din caderea industriala in curs si exodul fara limita a fortei de munca!
7.In aceasta directie, publicatiile economice trebuie sa recurga nu doar la analize si dezbateri, ci sa mearga pina la SCRISORI DESCHISE prin care sa-i traga de mineca pe guvernanti, spre a intra pe fagasul unor actiuni concrete de identificare si atragere a investitorilor industriali majori dupa modelul Orban al Ungariei!
8.Dupa trei decenii de dezbatere teorteica asupra dezvoltarii, este nevoie ca in Conferintele Nationale sa fie prezentate si dezbatute PROIECTE DE TARA, cu obiectivul reindustrializarii, in lipsa carora discutiile despre „Revolutia Economica post-Dragnea” va ramine simpla teorie politica…
prof. Caliman I. Eugen
consultant independent
-dezvoltare industriala-
Dl. profesor sunteti pe langa subiect. Azi totul e cu valoare adaugata mare; restul se robotizeaza. Nu mai lucram pamintul cu animalele, deci nu lucram cu valoare adaugata mica. BMW nu a venit pentru ca: – nu avem infrastructura; – ne credem mari si tari si buricul pamintului; BMW produce niste masini putin mai evoluate ca altii (cu software scris in pare parte la Bucuresti si piese din toata lumea); aici doar le-ar fi asamblat (valoare adaugata chiar mica; dar da bine la PIB si export; desi sunt cam multe BMW pe strazi; macar compensa la importuri si odata Made in Romania, probabil se vindea mai putin pe aici); 20 de ani (cel putin) PSD a condus tara, asa ca lasati-i pe astia care abia au ajung la guvernare pentru ca PSD a lasat tara in recesiune si s-au grabit PNL-istii sa scoata castanele din foc…
Pe scurt: gargara despre proiecte s-a facut in tara asta din ’80 in continuu; problema acestui popor nu e gargara, ci efectiv partea de punere in practica, operationala. Institutiile noastre se blocheaza in lilieci, gandaci, ursi si chiar o deratizare… chiar va inchipuiti ca ei inteleg ce inseamna o strategie, o tactica si o executie operationala? Astia vor doar pensii speciale si, ca sa parafrazez pe cineva, in tara asta sunt unii care gandesc ca guvernantii lucreaza pentru ei si unii care gandesc; mai sunt si unii care s-au prins de ceva vreme si au plecat deja in alte tari.