joi

18 aprilie, 2024

22 iulie, 2020

Patronatele din industria germană au salutat acordul convenit de liderii europeni în urma summit-ului maraton de patru zile și patru nopți încheiat marți dimineața. Economistul Jürgen Matthes explică într-un interviu pentru Euractiv că au toate motivele deoarece companiile germane, puternic orientate către export, au nevoie de o redresare economică a întregului continent.

”Am ajuns la o concluzie bună după o sesiune foarte lungă și sunt foarte fericită”, a comentat cancelarul german Angela Merkel, la finalul summit-ului. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a descris rezultatul întrunirii drept ”istoric”. Consiliul a adoptat atât bugetul multianual cât și fondul de relansare economică, ambele în valoare totală de circa 1.800 de miliarde de euro.

Acest acord este o veste bună pentru economia germană, a comentat ministrul de resort, Peter Altmaier. ”Sunt convins că odată cu implementarea acestui program vom consemna o creștere susținută în 2021 și 2022”, a declarat Altmaier.


”Granturi agreate în valoare de 390 de miliarde de euro vor avansa semnificativ reconstrucția economică a continentului nostru prin măsuri finanțate la comun”, a declarat și Joachim Lang, directorul general al Federației Industriilor Germane (BDI).

Eric Schweitzer, președintele Asociației Camerelor de Industrie și Comerț din Germania (DIHK), a salutat la rândul său acordul, precizând că ”întărirea pieței interne și redresarea economică a statele membre sunt condiții esențiale pentru ca economia germană să depășească această criză”.

Într-adevăr, rezultatul discuțiilor este ”cu siguranță, o veste bună” pentru companiile germane, puternic dependente de exporturi, care au nevoie de stabilizarea piețelor europene de desfacere, a comentat analistul Jürgen Matthes, de la Institutul Economic German (IW).

Dacă summit-ul ar fi eșuat, acest lucru ar fi putut genera turbulențe pe piețele financiare, iar dacă liderii europeni nu ar fi ajuns rapid la un acord, economistul nu exclude nici situația ca unele state să fi intrat în incapacitate de plată.


Matthes nu este îngrijorat de faptul că ponderea granturilor a scăzut în favoarea creditelor, având în vedere că executivul european nu va trebui să restituie integral sumele împrumutate până în 2058. Având în vedere acest grafic generos de rambursare, unele credite devin în esență tot granturi, ca urmare a inflației. Dacă prețurile și veniturile cresc de la an la an, iar valoarea datoriei nu, veniturile viitoare necesare pentru rambursarea creditelor vor fi mai reduse. Condiția este însă ca inflația să crească și să rămână constantă.

Matthes a calculat că la ”o rată a inflației de 1,5% pe an, valoarea reală a unei creanțe scade cu peste 36% pe parcursul a 30 de ani. La o inflație de 2% pe an, aceasta scade cu 45%”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: