Unul dintre obiectivele strategice ale ONU pentru dezvoltarea sustenabilă îl constituie calitatea educaţiei, cu asigurarea accesului echitabil şi a unei calităţi corespunzătoare pe tot parcursul vieţii.
Totodată, o ţintă importantă este de a creşte numărul de tineri şi adulţi care au competenţele necesare pentru angajare şi pentru activităţi de antreprenoriat, cu eliminarea disparităţilor de gen.
(Citiți și: ”Statutul profesorilor în România – țara cu cea mai mică pondere de absolvenți cu specializare în științele educației”)
În acest context, Eurostat a publicat o serie de indicatori relevanţi pentru situaţia din ţările membre UE, între care figurează şi datele la zi pentru România împreună cu evoluţia lor în timp de la aderarea la Uniune.
Iată cum stăm în şase domenii-cheie pentru educaţie, cu observaţia că am avea de luat măsuri urgente în unele dintre ele:
Imediat după aderare, România s-a apropiat de media UE dar, ulterior, acest indicator s-a înrăutăţit.
Valorile maxime au fost atinse şi în criză şi la ieşirea din criză, ceea ce arată insuficienţa unor politici care să repună ferm această chestiune pe agenda decidenţilor din Executiv pentru a ne plia pe trendul european foarte clar pe parcursul ultimilor zece ani.
Şi la acest indicator avem se vădeşte aceeaşi problemă. Efort de apropiere imediat după integrare, după care am ridicat piciorul de pe acceleraţie şi am ratat şansa de a ne alinia la bunele practici europeană.
Evoluţia oscilantă în raport cu îmbunătăţirea sistematică a peformanţei într-un domeniu pare a ţine de specificul naţional.
Din păcate, după ce reuşisem să atingem media UE în 2008, ne-am înscris, mai repede şi pe o perioadă mai îndelugată, pe trendul nefavorabil european de creştere a acestui indicator (el apare prescurtat în limbajul Eurostat ca NEET, din lb. engleză).
Dacă UE s-a corectat spre valori apropiate de recordul amintit, noi am rămas departe de acea performanţă şi chiar peste un îngrijorător prag de 20%.
Evoluţia a fost mai bună la acest indicator iar ecartul s-a redus semnificativ pe parcursul ultimilor zece ani, deşi distanţa pare a se fi plafonat undeva în jur de 13% din 2014 încoace.
Oricum de la un necesar de recuperare de 116% în 2007 ne-am apropiat la ceva mai mult de 50% şi ne ducem cu procentajul spre media UE de la momentul aderării noastre.
La acest indicator am reuşit rara performanţă de a sta mai bine decât media UE în 2008, dar ne-am înscris, din nou, pe un trend manifestat la nivel european dar cu mult mai abrupt şi cu o revenire mai lentă.
Ceea ce ne poziţionează acum cu mult mai slab decât la momentul intrării în Uniune, lucru ce ar trebui să ne dea de gândit.
În ce priveşte participarea adulţilor la procesul de educaţie avem o problemă serioasă, atât prin decalajul uriaş care ne desparte de practica europeană cât şi prin trendul descrescător antamat din 2013 încoace.
(Citiți și: ”Cheltuieli medii lunare pe familie în 2016: Educație – 4 lei, Telefonie – 90 de lei”)
Trend care ne-a dus la cea mai mică valoare consemnată istoric în 2017.
Simplu spus, este inacceptabil pentru o ţară să ajungă la valori în educaţie cu un ordin de mărime sub media europeană.
Urmărește-ne pe Google News
