28 decembrie, 2012

Masa monetară în sens larg (M3) a fost de 220.767,2 milioane lei, la sfârşitul lunii noiembrie 2012 , a informat, vineri, Banca Națională, printr-un comunicat de presă.

Faţă de luna octombrie 2012, masa monetară a crescut cu 0,1 la sută (0,1 la sută în termeni reali), iar în raport cu noiembrie 2011 masa monetară s-a majorat cu 5,4 la sută (0,8 la sută în termeni reali).

Alți indicatori principali afișați de BNR:

  • Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna noiembrie 2012 cu 0,5 la sută (-0,5 la sută în termeni reali) faţă de luna octombrie 2012, până la nivelul de 228 990,8 milioane lei.
  • Creditul în lei a crescut cu 0,1 la sută (0,1 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,8 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,2 la sută).
  • La 30 noiembrie 2012, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,3 la sută (-2,2 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2011, pe seama majorării cu 3,8 la sută a componentei în lei (-0,7 la sută în termeni reali) şi cu 1,5 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 2,0 la sută).
  • Creditul guvernamental a crescut în luna noiembrie 2012 cu 0,5 la sută, până la 78.109,8 milioane lei.
  • La 30 noiembrie 2012, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 18,9 la sută (13,7 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2011.
  • Creditul guvernamental afișat include creditul acordat administraţiilor publice (administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 9 838,7 milioane lei (soldul la 30 noiembrie 2012), precum şi titlurile de valoare negociabile emise de aceste sectoare instituţionale în sumă de 68 271,1 milioane lei (soldul la 30 noiembrie 2012).
  • Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 3,5 milioane lei, până la 74 992,6 milioane lei. La 30 noiembrie 2012, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,1 la sută (2,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2011.
  • Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 0,6 la sută, până la 49 570,7 milioane lei. La 30 noiembrie 2012, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 0,6 la sută (-3,8 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2011.
  • Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 0,9 la sută, până la nivelul de 70731,3 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,6 la sută, până la 15 697,5 milioane euro).
  • Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 14,1 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 10,3 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 15,2 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 11,3 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 12,1 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 8,3 la sută).



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: