14 mai, 2021

Vineri au intrat la tranzacționare acţiunile producătorului de vinuri organice Vifrana (simbol bursier BIOW) pe piața AeRO – Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), destinat companiilor mici, dar cu mare potențial de creștere.

Vifrana (BIOW) a derulat un plasament privat, la sfârșitul anului 2020, prin care a vândut peste 21,220 milioane de acțiuni, aproape dublu cât avea înainte. La preţul ofertei, de 0,45 lei/acţiune, capitalizarea anticipată a Vifrana este de aproape 22,6 milioane de lei.


Piața AeRO, dezvoltată din fosta Rasdaq, este segmentul de piață al BVB de tip Sistem Multilateral de Tranzacționare, dedicat susținerii dezvoltării companiilor românești relativ mici prin facilitarea accesului la finanțarea prin piața de capital.

AeRo aduce în atenția investitorilor companii IMM-urile dinamice, cu potențial de creștere, ce îndeplinesc următoarele criterii:

  • sunt societăți pe acțiuni cu o capitalizare anticipată / capitaluri proprii de minimum 250.000 de euro
  • au (prin listare) un free-float de 10% (10% din acțiuni în tranzacționare libră), sau minimum 30 de acționari.

(Citiți și: „Radu Hanga, BVB: Ne așteptăm ca 20 de companii să vină la Bursă în 2021. De ce 2020 a fost un an bun”)

La opt ani de la înființare, Vifrana (BIOW) s-a reorientat spre cultivarea viţei de vie şi producţiei de vinuri, în 2006, când au fost puse bazele plantaţiei de viţă de vie ecologică. În prezent, compania produce vinuri organice din întreaga cantitate struguri provenită din cultura proprie de viţă de vie (129,19 ha) din zona Adamclisi, Dobrogea.

Goldring este consultantul autorizat care a intermediat realizarea plasamentului privat şi listarea acţiunilor Vifrana pe SMT


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: