vineri

26 aprilie, 2024

29 ianuarie, 2021

UPDATE ora 11.45: Încă o persoană a fost găsită decedată în urma incendiului de la Institutul Matei Balș din Capitală, fiind descoperită carbonizată în baie, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode. El nu a putut preciza dacă este vorba despre un pacient sau de o altă persoană.

UPDATE ora 10.30: O echipă a Corpului de control al premierului Florin Cîțu se află la Institutul Matei Balș și a început verificările.


****

Știrea inițială:

Un incendiu a avut loc în această dimineata la un pavilion al Spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați. Conform ISU și Ministerului Sănătății, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană a fost declarată decedată la scurt timp.

Institutul Matei Balș este cel mai modern spital de boli infecțioase din România.


Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a făcut declaraţii cu privire la posibilele cauze care au declanşat incendiul.

”Momentan nu este clar. Vin de la Matei Balş am văzut clădirea. Evident că a fost un incendiu violent. (…) Sunt 2 piste: o problemă punctuală, o greşeală individuală (…) datoria noastră este să ne uităm la greşelile de sistem. Aştept să văd rapoartele de control care s-au făcut, am cerut toate aceste rapoarte din ultimele 6 luni”, a declarat Ministrul Sănătăţii.

Cauza cea mai probabilă a incendiului declanșat vineri dimineață la Institutul Matei Balș, despre care se vorbește tot mai insistent în spital, este un scurtcircuit care a pornit de la o sursă de încălzire, scrie HotNews, care citează surse din instituție.

Clădirea care a ars a fost construită în 1953 și a fost modernizată. Clădirea avea avizele necesare, iar cel mai recent control a fost efectuat în noiembrie, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.

Primul apel la 112 pentru incendiul de la Matei Balș a venit la ora 5:05, iar primul echipaj a ajuns la spital la 5.14, a spus Raed Arafat.

Conform comandatului intervenției, citat de Digi24, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, la parter, pe 100-120 mp. Au fost afectate 4 saloane, cu degajari mari de fum.

La spital au fost mobilizați aproape 100 de medici și asistenți.

Pompierii au intervenit în interior și exterior cu 24 de echipaje, patru descarcerări și 10 microbuze pentru transport persoane.

Medicul Bogdan Oprița a spus că au fost 38 echipaje de prim ajutor, șase de terapie mobilă, cinci de victime multiple.

Au fost evacuate aproxiativ 44 de persoane către spitalele de urgență, restul evacuate către celelalte pavilioane din spitalul Matei Balș. Din cei 44 de pacienți, doi erau în stare mai gravă.

Toti pacientii care au fost internati erau conectați la oxigen, sunt pacienți Covid, în stadiu mediu spre sever.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: