Populaţia rezidentă a României a fost la 1 ianuarie 2017 de 19.638 mii persoane, în scădere cu 122 de mii de persoane faţă de 1 ianuarie 2016, potrivit datelor provizorii publicate de INS.
Instituţia publică a prezentat drept cauză principală a scăderii populaţiei ţării sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate a fost cu circa 68 de mii mai mare decât al noilor-născuţi).
Cu toate acestea, soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ ( -76,2 mii persoane) şi mai mare decât scăderea cauzată de sporul natural negativ. Datele oficiale referitoare la evoluţia din anul 2005 încoace arată că ţara noastră a pierdut de la aderarea în cadrul UE (survenită la 1 ianuarie 2007) cam un milion şi jumătate de oameni sau peste şapte la sută din populaţie.
Fapt semnificativ, dacă trendul de diminuare sistematică a populaţiei părea că se îndreaptă spre zero până în anul 2014, cel în care am reuşit să ieşim din criză şi să revenim la rezultatul economic din 2008, cifrele pentru 2015 şi 2016 arată o accelerare a pierderii de populaţie care semnifică pierderea încrederii în posibilităţile de dezvoltare umană în interiorul graniţelor naţionale (de care cea mai mare inegalitate socială din UE nu e străină).
Reamintim că, dincolo de zicerea că „omul este cel mai preţios capital”, capacitatea economiei de a produce o creştere sustenabilă, neinflaţionistă, în condiţii de curs valutar cvasistabil şi fără ameninţarea permanentă a unor deficite publice exagerate depinde de factorul uman. Fără de care degeaba am avea investiţii în utilaje, tehnologie şi infrastructură.
Ori, fenomenul de îmbătrânire demografică a continuat să se accentueze, ecartul dintre populaţia cu vârsta de 65 de ani şi peste şi populaţia de 0 – 14 ani a urcat de la 371 de mii de persoane la 1 ianuarie 2016 până la 440 de mii de persoane la 1 ianuarie 2017.
Paradoxul prosperității oficiale
Ce nu se spune, însă, în comunicatul INS este care ar fi ponderea în majorarea cu aproape 70 de mii de persoane a acestui ecart a faptului că românii de 25, 30 sau de 35 de ani plecaţi în căutare de lucru in ţară au făcut copii în străinătate. Sau care ar fi fost ( şi dacă ar fi mai fi fost ) majorarea ecartului menţionat dacă forţa de muncă plecată ar fi ales să rămână în ţară.
Faptul că, pe plan mondial, suntem SIMULTAN ţara cu cea mai mare hemoragie de populaţie în vremuri de pace şi, culmea, de prosperitate declarată oficial (nu suntem noi primii din Europa la creştere economică în ultimii ani ?!) nu pare să mire pe nimeni. Mai rămâne ca, în strategia de creştere a PIB/locuitor, să se mute accentul dinspre creşterea PIB spre scăderea numărului de locuitori.
Matematic ar fi acelaşi lucru dar social şi economic treaba asta nu va merge la infinit. Creşterea nu va mai avea cine să o facă iar pensiile celor care lucrează acum nu va mai avea cine să le asigure. Cât despre datoria lăsată pe cap de locuitor, ea va creşte de sine prin scăderea numărului de viitoare capete plătitoare.
Apropo, dacă scoatem din calcul cele şapte procente date de scăderea populaţiei din 2007 încoace, cu ce mai rămânem din creşterea indicatorul sintetic PIB/locuitor raportat la media UE ? Păi, dacă am ajuns de la 41% din media UE la 58% din media UE, rezultă că modalitatea de creştere a nivelului de trai a fost cam de 60% prin creştere economică şi 40% prin împuţinarea populaţiei.
Ceea ce, oricum am lua-o nu prea e în regulă şi nici nu se poate merge pe această cale. Viaţa a demonstrat că la noi nu prea vrea nimeni să vină şi să ne facă muncile mai puţin dezirabile, precum în ţările occidentale. Aşa că, mai bine ne-am reorienta de urgenţă spre măsuri masive şi clare de creştere a resursei umane interne, până nu e prea târziu.
