Salariile bugetarilor din administraţia publică ar urma să fie majorate cu 10%, începând cu luna decembrie a acestui an. Deputaţii PSD au introdus, marţi, un amendament în acest sens, la legea privind majorarea salariilor personalului din sistemul sanitar cu 25%.
Modificarea a fost aprobată în Comisiile reunite pentru muncă şi sănătate, legea urmând să fie supusă votului final, miercuri, în Camera Deputaţilor.
Impactul bugetar al măsurii ar urma să fie de 5,59 de miliarde de lei în 2016, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Un secretar de stat din cadrul MFP, prezent la lucrările comisiilor parlamentare, a precizat că executivul nu susţine amendamentul deoarece ar duce deficitul la 4% din PIB în 2016, a precizat pentru cursdeguvernare.ro Claudia Boghicevici. Deputata PNL a adăugat că din calculele Finanţelor, măsurile de relaxare fiscală ar avea un impact bugetar de 10 miliarde de lei în acest an, iar cele prin care au fost acordate o serie de drepturi salariale, un impact de 9,5 miliarde de lei.
„Noi o să cerem amânarea”, a precizat Boghicevici cu privire la paşii pe care opoziţia îi are în vedere, în contextul în care PNL s-a abţinut la votul din comisii, motivând că iniţiatorii nu au prezentat impactul asupra bugetului şi nici măsurile de compensare a acestuia.
„Am avut în vedere că la acest moment ţara are doar un guvern interimar, că nu avem încă un proiect de buget pe 2016 trimis în Parlament , că nu avem o lege a salarizării unitare şi niciun acord cu instituţiile financiare internaţionale”, a spus deputata.
Ea a adăugat că şi PNL şi-ar dori, în principiu, majorarea salariilor bugetarilor din administraţia publică, în contextul în care circa 40% dintre aceşti bugetari ar fi remuneraţi cu salariul minim pe economie.
Iniţiatorul amendamentului este deputatul PSD Adrian Solomon. El a precizat pentru Hotnews că metoda aleasă pentru a legifera aceste majorări a fost necesară deoarece anul viitor sunt alegeri şi legea responsabilităţii fiscal-bugetare nu permite mărirea salariilor într-un an electoral.
„Nu e timp fizic şi, conform procedurilor legale, ca un nou guvern să propună această lege să prindă 1 decembrie astfel încât să se poată aplica. Dacă nu se aplică de la 1 decembrie, de la 1 ianuarie nu este cazul, pentru că legea responsabilităţii fiscale zice că în an electoral nu ai voie să dai măriri salariale. Legea trebuie să fie în vigoare la 1 decembrie şi să poată fi fundamentat bugetul pe noile decizii”, a spus deputatul PSD.