sâmbătă

27 aprilie, 2024

28 martie, 2020

Un sondaj Best Jobs arată că peste 50% dintre angajatorii români au planuri să își continue afacerile, în ciuda agravării pandemiei de coronavirus. În acest context, think tank-ul INACO Inițiativa pentru Competitivitate a lansat Ghidul Surselor de Finanțare pentru companii în timpul crizei Covid-19. Acesta poate fi consultat aici.

”Acest ghid adună ultimele noutăți pentru salvarea companiilor, 48 de oportunități active acum pentru finanțare nerambursabilă, nebancară, publică și private, națională și europene, în aceste vremuri delicate pentru sprijinirea întreprinderilor mici, mijlocii și mari. Beneficiarii pot fi companiile inovatoare, cele capabile de reprofilare a liniilor de producție la nevoile actuale, inclusiv cele care funcționează în zonele cele mai defavorizate zone, dar nu numai”, a declarat Andreea Paul, președinta INACO, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Relații Economice Internaționale – ASE și coordonatoarea acestui proiect.

Domeniile vizate de Ghidul INACO al surselor de finanțare sunt: sănătatea, extinderea producției și dezvoltare servicii, cercetare, dezvoltare, inovare, dezvoltarea resurselor umane, domeniul piscicol, agricol, pomicol, viticol, dialog social, infrastructură mare în energie și tehnologie, stimularea mediului de afaceri, a culturii și a media, inițiative de sprijin civice și private.


Ghidul prezintă în sinteză și ultimele modificări legate de ajutoarele de stat, acordarea șomajului tehnic, de acordare a certificatelor de urgență, și alte aspecte importante pentru mediul de afaceri din legislația europeană și națională, adoptate în contextul pandemiei epiedemiologice COVID-19, precum și măsurile comunicate de autorități cu impact asupra beneficiarilor finanțărilor europene.

“Pentru salvarea companiilor este necesară infuzia de lichidități în economie. Cât mai repede posibil. Nu este suficient să facilitezi creditarea prin garanții de stat. Va fi un an tare greu. Fluidizarea absorbției fondurilor europene, fără rabat de la integritate, poate ajuta. Ne dorim deblocarea cât mai rapidă a amânărilor actuale, mai ales a celor dedicate agriculturii și alimentației. E necesară debirocratizarea și digitalizarea completă a absorbției tuturor fondurilor europene dedicate mediului privat”, susține Andreea Paul.

Economia României va intra într-o contracție severă, cu o scădere a PIB de peste 4,7%, însoțită de un deficit bugetar de 7,3% și de o rată a șomajului de 11%, arată noile estimări ale BCR.

Ghidul este realizat de Andreea Paul (fondatoare și președintă INACO), Ramona Rădulescu (expertă accesare fonduri europene și guvernamentale), Daniela Teodorescu (expert în comunicare) și Ioana Enache (expertă civică), poate fi accesat integral pe site-ul INACO și va fi actualizat în măsura apariției de noi oportunități de finanțare.


Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: