miercuri

24 aprilie, 2024

5 ianuarie, 2021

În al treilea trimestru din 2020, pensia medie lunară a fost de 1.505 lei, cu 69 de lei peste valoarea consemnată în trimestrul precedent (+4,8%). Ajustată cu evoluția preţurilor, puterea ei de cumpărare a urcat la 104,6% faţă de T2 2020.

Faţă de T3 2019, când pensia media lunară a fost de 1.296 lei, s-a consemnat o creştere de 16,1% în termeni nominali (+13,1% în termeni reali).

Totodată, pe parcursul ultimelor 12 luni, numărul de persoane aflate în plată a scăzut per total cu circa 21 de mii de persoane. Evoluţiile au fost, însă, foarte diferite pe categorii. La cea pentru limită de vârstă, s-a consemnat o majorare de 39 mii de persoane dar s-au înregistrat scăderi la toate celelalte categorii de beneficiari de pensii, îndeosebi la persoanele cu invaliditate (-42 de mii ?!) și la urmași (-11 mii).


De reținut, dacă ne uităm pe ultimii trei ani, numărul mediu al pensionarilor a trecut în 2018 printr-un punct de minim și a intrat înapoi pe un trend crescător.

Ca urmare a evoluției preţurilor din al treilea trimestru al anului în curs (indicele de inflaţie mediu s-a situat la doar 2,64%), puterea de cumpărare a sumelor nominale a avansat între +6,2% pentru invaliditate și +19,5% în cazul pensiilor anticipate parțiale. Discrepanța de ordinul trei la unu ar merita o analiză mai atentă din partea factorilor de decizie.

Analiză care s-ar putea extinde la majorarea pensiilor în medie cu peste 16% la o creștere a valorii punctului de 14%, urmare a „bonusului” de 40% acordat la punctajul celor care au ieșit la pensie în 2020 (favorizați semnificativ față de cei care au ieșit din activitate în anii anteriori), precum și la fenomenul de pensionare anticipată în condiții de majorări mai mari față de cei care au „așteptat” vârsta legală.


Problemă fundamentală de echilibru macroeconomic, ar fi util să avem un răspuns și la majorarea cu peste 13% a veniturilor pensionarilor în termeni reali deși, în aceiași termeni, salariile care sunt taxate pentru plata pensiilor au avansat cu circa 5% iar PIB-ul din care ar trebui să distribuim beneficii sociale s-a diminuat cu cinci procente.

Ajutorul de completare – mai mult de un milion de beneficiari

În T3 2020, numărul celor care beneficiază de ajutor social de completare pentru a atinge nivelul pensiei minime garantate ( în prezent – indemnizație socială) a scăzut față de aceeași perioadă a anului anterior cu 72,8 mii persoane (-7,2% în termeni procentuali) și a coborât sub pragul de 1 milion de persoane.

Scăderea a fost mai puțin pronunțată pe segmentul beneficiarilor proveniți din sistemul asigurărilor sociale (-6%) și a vizat mai mult pe cei proveniți din fostul sistem pentru agricultori (-12,8%). De reţinut, există şi un mic număr de persoane care provin din sistemul militar (3,8 mii sau 2,1% din total, ambele valori în creștere) și s-au situat sub pragul legal de venit minim.

Cea mai importantă influență care a dus la scăderea numărului de beneficiari de ajutor de completare din partea statului a apărut la 1 septembrie 2020, prin creșterea valorii punctului de pensie cu 14%, de la 1.265 lei până la 1.442 lei (care se vede deocamdată doar parțial în valoarea medie trimestrială a pensiei medii), deși pragul dat de pensia minimă a urcat similar (13,6%), de la 704 lei la 800 de lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: